Romașcanii s-au solidarizat pentru a ajuta la strângerea banilor necesari pentru salvarea vieții lui Dominic, un băiețel, care, la doar trei ani, a fost diagnosticat cu neuroblastom, o formă de cancer agresiv. Bunica lui Dominic este din Roman și, împreună cu întreaga familie, face eforturi de a convinge cât mai mulți oameni că băiețelul este un luptător și poate fi salvat dacă va urma un tratament în Austria, însă costurile acestuia depășesc 200.000 de euro.
Pe Facebook a fost creat un grup dedicat lui Dominic – Speranță pentru Dominic (https://www.facebook.com/groups/225007791444032/) și, din donațiile făcute, s-au strâns peste 100.000 de euro. „Acum 3 ani şi jumătate s-a născut Dominic, un îngeraş blond, vesel, energic şi cu poftă de viaţă. La scurt timp după aniversarea primilor 3 ani de viaţă a fost internat în spital, după o perioadă în care s-a simţit rău, şi a primit un diagnostic cumplit: neuroblastom, o formă de cancer agresiv, care se extinsese deja în organism, iar şansele de supravieţuire erau mici. Dominic a demonstrat, însă, că iubeşte viaţa şi a supravieţuit primelor şedinţe de chimioterapie. Organismul lui a răspuns foarte bine tratamentului, dar doctorii le-au mai dat o veste cumplită părinţilor: pentru a învinge cancerul şi a avea o şansă la o viaţă normală, tratamentul va trebui continuat într-un centru de oncologie din Viena cu terapie imunologică şi transplant de grefa medulara, iar suma necesară depăşeşte 200.000 euro. Haideţi să ajutăm un îngeraş să se bucure de viaţă! Cu cât va începe tratamentul mai repede, cu atât şansele lui sunt mai mari. În lupta pentru viaţă, orice euro contează!”, este apelul făcut pe grup de cei care-l iubesc pe Dominic.
În această ultimă perioadă, mobilizarea la nivelul Iașiului, acolo unde locuiește Dominic și părinții lui, a fost una extraordinară, organizându-se cât mai multe evenimente pentru a-l ajuta pe băiat să urmeze tratamentul. Pe 11 iulie, au fost postate ultimele noutăți despre starea lui: „Revin cu vești despre Dominic: acesta se află internat, împreună cu mama sa, la spitalul Sf. Maria. Internarea s-a făcut încă de ieri, pentru evaluarea stării după ședințele de chimioterapie. Joi este programat pentru tomografie computerizată, după care părinții speră să obțină raportul medical complet cât mai repede, pentru urgentarea plecării în Viena”.
Donaţiile se pot face în conturile deschise pe numele Ionescu Constantin-Cozmin:
– Cont lei: RO19BRDE240SV40166312400
– Cont euro: RO07BRDE240SV12258682400
– PayPal: ionescucozmin@yahoo.com
– SMS la numărul 8828 cu textul „Dominic” (2 euro/SMS)
De asemenea, cei care se vor înscrie în grupul „Speranță pentru Dominic” pot dona, cu un singur click bani pentru copil, dar pot și să distribuie grupul, pentru ca un număr cât mai mare de oameni să-i cunoască povestea băiețelului și să ajute la salvarea lui.
Comentarii