Soldaţi pe frontul presei libere

Ziua Mondială a Libertăţii Presei a trecut neobservată, şi în acest an.

Respectul de care se bucură presa şi cei care au ales această profesie au o dată în calendar – 3 mai, declarată de ONU Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Mulţumesc, în numele colegilor mei, celor care au dat telefoane sau mesaje de apreciere a muncii noastre. Gestul lor face cât o medalie pe front, pentru că şi jurnaliştii, păstrând proporţiile, duc o luptă permanentă. Cel mai mare duşman este timpul. Orele unei zile, fie ea lucrătoare sau de mare sărbătoare, nu ajung, uneori, pentru a „cuceri” redute ca instituţii publice, simpli cetăţeni, persoane publice, oameni influenţi, patroni sau şomeri, bogaţi sau săraci, pentru a aduce în atenţia publică informaţii, evenimente, proiecte sau realizări care ne fac mai puternici, pentru că cine deţine informaţia deţine puterea. O luptă-i redactarea contracronometru, proba de prietenie şi respect faţă de limba română, dar şi corecta măsurare a interesului celui căruia ne adresăm. Măria Sa Cititorul are dreptul de a  alege, jurnaliştii au obligaţia de a propune. (L’homme propose, Dieu dispose). Și vine cea mai mare constrângere, liber consimţită, o luptă permanentă – responsabilitatea. Nicio cucerire n-ar rezista fără această normă obligatorie şi de bun simţ, ca-n toate ale vieţii. Dacă mai punem la socoteală şi riscul ca, în timp, jurnaliştii să se confunde cu produsul muncii lor şi să rămână fără viaţă personală, rolul de soldaţi pe frontul presei libere este asumat şi răsplătit cu un monument al… jurnalistului necunoscut. Toate, sub girul respectării libertăţii de exprimare:

„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”. (Articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)