Prima paginăNeamt

Șoferii s-au pregătit pentru iarnă

Dimensiune text

În cadrul unei acțiuni a polițiștilor rutieri, 14 șoferi au fost sancționați pentru nereguli privind echiparea mașinii pentru iarnă.

 

 

În perioada 8 – 13 ianuarie, la nivelul Serviciului Rutier Neamț au fost instituite 42 de microfiltre la capetele sectoarelor de drum acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, pentru prevenirea accidentele de circulație în care sunt implicate autovehicule care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca șoferii să respecte prevederile legale referitoare la dotarea cu anvelope de iarnă sau echipamente antiderapante omologate, în funcție de tipul vehiculului. Principalele aspecte care au fost urmărite de către polițiști au fost identificarea și sancționarea conducătorilor autovehiculelor care circulă fără ca vehiculele să fie dotate cu anvelope de iarnă sau echipamente antiderapante omologate, conform tipului de vehicul, interzicerea accesului, pe sectoarele de drum afectate de intemperiile de sezon, a autovehiculelor echipate neregulamentar și informarea participanților la trafic asupra stării de viabilitate a drumurilor publice și perturbările survenite în circulația rutieră pe fondul fenomenelor meteorologice, concomitent cu indicarea rutelor alternative.

Polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale soferilor care nu aveau dotate autoturismele cu anvelope de iarnă și o sancțiune contravențională pentru neechiparea vehiculului cu dispozitive antiderapante.

COMENTARII

WORDPRESS: 0