Joi, 7 iulie, în intervalul orar 11.00 – 12.00, având în vedere valorile de trafic ridicate, polițiștii și specialiștii antidrog au desfășurat pe DN 2 – E 85 o acțiune cu caracter preventiv-informativ, în localitatea Horia, și, profitând de faptul că astăzi se sărbătorește și Ziua Ciocolatei, polițiștii au invitat micuții pasageri și părinții la o „pauză de bucurie”, informează IPJ Neamț.
Deoarece ne aflăm în perioada vacanței școlare și tot mai mulți conducători auto se îndreaptă spre destinații de vacanță, polițiștii au vorbit cu conducătorii auto despre oboseala la volan. „Oboseala la volan reprezintă o cauză generatoare de accidente rutiere, iar scopul poliței rutiere nu este acela de a sancționa, ci de a preveni producerea de accidente de circulație. Simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacţie, a vederii, a performanţei şi vigilenţei, iar în sezonul estival, temperaturile ridicate conduc la îngreunarea deprinderilor motrice şi la crearea senzaţiei de somn”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Polițiștii de prevenire și specialiștii antidrog au vorbit conducătorilor auto despre efectele alcoolului și ale substanțelor interzise, care, asociate cu disconfortul termic și cu oboseala, pot constitui premisele unor situații mai puțin fericite. Totodată, cu ajutorul ochelarilor care simulează efectele consumului de alcool sau droguri, conducătorii auto și pasagerii au putut experimenta tulburările de vedere cauzate de prezența în organism a acestor substanțe.
În activități au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului Rutier Neamț, cei din cadrul Biroului Rutier Roman polițiștii de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog.
Foto: IPJ Neamț
Comentarii