Joi, 20 aprilie, în intervalul orar 12:00 – 14:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au desfășurat o acțiune preventivă, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, informează IPJ Neamț. Astfel, în jurul orei 12:15, polițiștii depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din Săbăoani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Orizontului, din Săbăoani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La aceeași dată, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au depistat pe Drumul Județean 155I, în localitatea Făurei, un autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din aceeași localitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Comentarii