Sâmbătă, 28 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români au depistat pe drumul comunal DC 88 un bărbat de 39 de ani, din Secuieni, care conducea un autoturism, în aceeași localitate. Conform IPJ Neamț, deși polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a autoturismului, conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, echipajul de poliție l-a urmărit, după aproximativ 200 de metri autoturismul a oprit, iar conducătorul auto s-ar fi poziționat pe bancheta din spate a autoturismului.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că persoana în cauză nu deţine permis de conducere”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar duminică, 29 august, față de aceasta, Judecătoria Roman a dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.
„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman (…) şi, în consecinţă (…) dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29 august 2021 şi până la data de 27 septembrie 2021, inclusiv, a inculpatului Ciorîcă Arthur-Ionuţ, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor concurente de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată) (…) şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (…) Executorie (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare (…)”, se arată în încheierea dispusă duminică de Judecătoria Roman.
Comentarii