Acțiunea de salvare a 34 de belgieni din munții Zarandului a fost premiată la Riga.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), care gestionează toate apelurile primite la numărul unic de urgență 112, a fost premiat pentru operațiunea de salvare a unor cercetași belgieni în munții din România. Premiul a fost înmînat în cadrul întîlnirii anuale a serviciilor de urgență din Uniunea Europeană, desfășurată la Riga, în Letonia.
La categoria „Premiul pentru salvare remarcabilă”, care a revenit STS, a fost apreciat curajul operatoarei 112 care a preluat apelul și modul cum a fost gestionată situația. A mai fost apreciată implicarea deosebită a serviciilor profesioniste care au participat la salvarea persoanelor. Acesta este al doilea premiu european obținut de Serviciul de Telecomunicații Speciale după cel din anul 2009, pentru campaniile de educare-informare 112.
Operațiunea de salvare care a adus premiul STS a avut loc în munții Zarandului, pe 21 iulie 2011. La ora 19.55, la Centrul Județean de Preluare al Apelurilor de Urgență Arad 112 a fost primit un apel telefonic de la un cetățean belgian, prin care informa că s-a rătăcit împreună cu alte 33 de persoane în pădurile din apropierea satului Ghioroc. Operatoarea 112 a localizat cele 34 de persoane între localitățile Covasînț și Căsoaia. Operatoarea 112 a alertat serviciile de intervenție și s-a creat un grup de căutare format din personalul inspectoratelor județene de poliție și de jandarmi, împreună cu angajații Ocolului Silvic. După două ore de căutări, persoanele, cu vîrste cuprinse între 12 și 30 de ani, au fost găsite, una dintre ele necesitînd îngrijiri medicale. Însoțit de jandarmi, grupul a fost condus la Mănăstirea Feredeu, unde a sosit o ambulanță pentru a acorda primul ajutor pacientului, pe care l-a transportat la Spitalul Județean Arad. Datorită intervenției rapide, pacientul, care se afla în șoc hipotermic, a fost salvat.
Eficiența sistemului de apelare rapidă 112 este confirmată și de ultimul sondaj Eurobarometru al Comisiei Europene, care arată că România a înregistrat succese importante în promovarea numărului 112, aflîndu-se pe primul loc în domeniul informării cetățenilor, și relevă faptul că, în țara noastră, nivelul de cunoaștere este cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Un alt raport al Comisiei Europene situează România pe primul loc în ceea ce privește modalitatea de răspuns la numărul 112 în mai multe limbi de circulație internațională.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol