HomeNeamt

Sindicatele strîng semnături pentru modificarea Codului Muncii

Salariații nemțeni care se consideră nemulțumiți de prevederile actuale ale Codului Muncii pot exprima acest lucru semnînd pentru modificarea legislației din domeniul muncii, în cadrul unei campanii naționale ce va fi lansată de sindicaliștii de la Blocul Național Sindical (BNS), începînd cu data de 15 octombrie.

 

 

Sindicaliștii de la BNS au elaborat un proiect de lege care, dacă ar fi aprobat de Parlament, ar corecta actualul  Cod al Muncii și ar echilibra relațiile dintre angajați și angajatori. După strîngerea a 100.000 de semnături, sindicaliștii vor înainta Parlamentului proiectul de lege pentru a fi dezbătut și, eventual, adoptat. Reprezentanții BNS estimează că acest lucru va fi posibil după alegerile din 9 decembrie, deci proiectul de lege va fi discutat de noii parlamentari aleși.

Sîntem în perioada de pregătire a acestei campanii de strîngere a semnăturilor. Proiectul de lege a fost realizat de un grup de experți și, pentru a fi introdus spre dezbatere în Parlament, are nevoie de 100.000 de semnături de susținere. Practic, modificările aduse de fostul Guvern Boc legislației muncii au condus atît la îngrădirea drepturilor angajaților, cît și la bulversarea patronilor. Acele modificări au fost justificate prin dorința de a flexibiliza forța de muncă, însă nu au condus la crearea de noi locuri de muncă și, mai mult, au permis angajatorilor să concedieze salariații după bunul plac, fără a întîmpina vreun fel de probleme. Această inițiativă legislativă nu aduce drepturi numai salariaților, ci și angajatorilor, propunîndu-și o armonizare a forței de muncă la condițiile impuse de piața muncii, dar și o armonizare a relației dintre angajator și angajat. Aceasta trebuie să fie o relație de reciprocitate, dat fiind faptul că nici o categorie nu poate exista fără concursul celeilalte. Una dintre cele mai importante prevederi din acest proiect de lege se referă la renegocierea contractelor colective de muncă la nivel național – de care actuala legislație nu mai ține cont – care prevăd atît îndatoriri, cît și drepturi ale angajatului și ale angajatorului„, a explicat Lilian Gavrilă, liderul filialei Neamț a BNS.

Pe 15 octombrie vor fi anunțați oficial reprezentanții BNS din toate localitățile importante din județ, inclusiv din Roman, unde doritorii vor putea semna pentru susținerea acestui proiect de lege. „În funcție de viteza cu care se va desfășura această campanie de strîngere a semnăturilor, proiectul de lege va fi, cel mai probabil, depus în vederea dezbaterii și adoptării în următoarea legislatură„, a mai precizat liderul BNS.

Comentarii

WORDPRESS: 0