HomeSocialEducatie

Sindicatele aşteaptă bani şi legi aplicabile

Bani mai mulţi decât în anii trecuţi, condiţii mai bune de studiu pentru elevi şi profesori şi elaborarea metodologiilor care să permită aplicarea Legii Educaţiei reprezintă prioritatea Sindicatului Liber al Lucrătoruilor din Învăţământ la debutul anului şcolar 2013 – 2014.

„Sperăm ca, în acest an, să fie alocaţi Educaţiei bani mai mulţi decât în anii trecuţi, pentru că suficienţi nu sperăm să fie în viitorul apropiat. Ne dorim, de asemenea, să fie elaborate metodologiile de aplicare a Legii Educaţiei, aflată în vigoare de mai bine de doi ani, dar neaplicată în totalitate pentru că autorităţile nu au clarificat cum se aplică, pentru toate articolele. Aşa se face că şcolile funcţionează cu consilii de administraţie constituite după legislaţia dinaintea Legii 1 din 2011, dar care trebuie să aplice prevederile acestei legi. Ne dorim un an cu elevi silitori, cu părinţi cooperanţi, pentru că rezultatele obţinute de elevi sunt, de fapt, rodul implicării tuturor acestor factori, şcoală, părinţi, elevi”, a spus preşedintele Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Neamţ, Gabriel Ploscă (foto).

Începerea anului şcolar dă şi startul pregătirilor pe care sindicatele le fac pentru a-şi atinge aşteptările. „Vom derula în fiecare şcoală acţiuni pentru a afla care sunt opţiunile colegilor noştri, pentru a face un plan de acţiune. Orice decizie pe care o ia sindicatul trebuie să se bazeze pe sprijinul colegilor de la catedră”, a spus Gabriel Ploscă.

Comentarii

WORDPRESS: 0