Prima paginăRoman

Simpozion internațional de geografie la Roman

Dimensiune text

Hotelul Roman a găzduit, vineri, cea de-a XVIII-a ediție a simpozionului „Geografia în învățămîntul preuniversitar”. La eveniment au participat nume sonore la nivel național din domeniul geografiei. Au fost prezenți cu lucrări și profesori și elevi din Spania, Grecia, Franța și Portugalia, participanți într-un proiect Comenius pe tema abordată la simpozion – „Hazardurile secolului XXI”.

 

 

La Hotelul Roman s-a desfășurat, vineri, cea de-a XVIII-a ediție, internațională, a simpozionului „Geografia în învățămîntul preuniversitar”. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Societatea de geografie „Alexandru Ungureanu” – filiala Neamț și Liceul cu Program Sportiv, tema ediției din acest an fiind „Hazardurile secolului XXI”.

Evenimentul s-a bucurat de participarea unor nume sonore din domeniul geografiei: profesor universitar doctor Alexandru Ungureanu, membru al Academiei Române, profesor universitar doctor Irina Ungureanu, de la Facultatea de Geografie – Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesor doctor Steluța Dan, inspector general pentru geografie în cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, profesor universitar doctor Corneliu Iațu, decan al Facultății de Geografie – Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesor universitar doctor Ionel Muntele, prodecan al Facultății de Geografie – Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesor universitar doctor Eugen Rusu, de la Facultatea de Geografie – Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, doctor Costin Diaconescu, secretar general al Societății de Geografie din România, cercetător științific profesor doctor Octavian Mîndruț, de la Institutul de Științe ale Educației, care au primit din mîna inspectorului școlar general Luminița Vîrlan trofeele excelenței în educație în județul Neamț. Au participat, de asemenea, profesorul Laurențiu Leoreanu, inspectorul școlar general Luminița Vîrlan, fostul inspector de geografie Victor Grigorescu – inițiatorul simpozionului, profesori de geografie de la școlile și liceele din județ, dar și profesori și elevi din Portugalia, Grecia, Franța, Polonia și Turcia, parteneri ai Liceului cu Program Sportiv în cadrul proiectului Comenius „Hazardurile secolului XXI”.

„Este un moment emoționant pentru Inspectoratul Școlar Județean Neamț să sărbătorim astăzi majoratul acestui eveniment de anvergură națională care iată, astăzi, datorită doamnei profesoare Irina Pătrăuceanu de la Liceul cu Program Sportiv, a devenit internațional. Mă bucur, de asemenea, că Nina Sava, colega mea -inspector de geografie, a preluat și a dezvoltat inițiativa domnului Grigorescu, simpozionul de geografie devenind un reper important al activității din județul nostru”, a spus în deschiderea lucrărilor inspectorul școlar general Luminița Vîrlan. „Fiecare dintre noi, ca individ luat în parte, reprezintă anatomie. Mai mulți indivizi grupați reprezintă sociologie, iar noi, adunați aici din toate colțurile Europei, reprezentăm deja geografie. Tema abordată la simpozionul din acest an este atît o temă de studiu atît pentru specialiști, cît și pentru fiecare cetățean în parte, pentru că, atunci cînd cunoști, cînd ești informat, primești altfel un risc decît în ipostaza de novice, total nepregătit”, a spus primarul Romanului, Laurențiu Leoreanu, care a salutat participanții în deschiderea lucrărilor.

Simpozionul s-a desfășurat pe trei secțiuni tematice: Didactica predării cursului opțional „Hazardurile secolului XXI”, Studii privind hazardurile naturale și antropice; Riscurile naturale și antropice și o secțiune destinată aplicațiilor practice în teren, în județul Neamț. Tot în cadrul simpozionului, sîmbătă, 5 mai, participanții vor merge în excursie pe traseul Roman – Cheile Bicazului, Lacul Roșu – Tîrgu Neamț  – Văratec – Piatra Neamț – Roman. În cadrul simpozionului au fost prezentate 15 lucrări, aparținînd atît invitaților speciali, cît și profesorilor și elevilor de la Colegiul Național „Petru Rareș”, Liceul cu Program Sportiv Roman, Lycee Condorcet Meru, Franța, Escola Secundaria Francisco de Holanda, Portugalia, Special Lyceum Athens, Grecia, Nuriye Ilkogretim Okulu, Ordu, Turcia, Școala „Elena Cuza” Piatra Neamț, Grup Școlar „Vasile Sav”, Școala Buruienești, Școala nr. 3 Piatra Neamț și Centrul de Informare Turistică „Gheorghe Iacomi” din Piatra Neamț.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0