Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

HomeReligie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

 

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește la 26 octombrie pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Originar din Tesalonic (Grecia), acesta a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și a fost ucis în timpul persecuțiilor împăratului Dioclețian.

Deși tatăl său era guvernator al Provinciei Iliria și al cetății Tesalonic, părinții lui Dimitrie erau, în ascuns, buni creștini. Astfel, Dimitrie a fost botezat creștinește și a primit o educație aleasă, sufletul fiindu-i înfrumusețat cu virtuțile creștine. El va deveni unul dintre cei mai convingători predicatori ai Evangheliei. Pentru faptele sale, Dimitrie a fost închis în catacombele palatului. Anticipând ceea ce avea să i se întâmple, Dimitrie și-a împărțit averea considerabilă la săraci și a început un post aspru, însoțit de rugăciune, pentru ca Dumnezeu să-l întărească pentru cele ce aveau să urmeze.

Din beciul în care erau închiși, creștinii erau îndemnați să aducă jertfe la idoli pentru a fi eliberați, iar dacă nu, ei erau aruncați în luptele cu gladiatori. În acele vremuri era un gladiator neînvins, pe nume Lie, care ucidea în arenă foarte mulți creștini. Un tânăr creștin, pe nume Nestor, cere ajutor lui Dimitrie să-l învingă pe Lie, aducând aminte de lupta dintre David și Goliat. Tânărul Nestor, cu rugăciunile lui Dimitrie, îl răpune pe Lie, fapt ce a atras mânia împăratului, care a poruncit să fie uciși amândoi creștinii. Nestor a fost decapitat, iar Dimitrie a fost ucis cu sulițe în ziua de 26 octombrie a anului 303 (după alți istorici bisericești – 305). Tradiția spune că, în locul sângelui, din trupul lui Dimitrie a început să izvorască mir frumos mirositor și tămăduitor de boli.

După moartea sa, creștinii au luat trupul său și l-au îngropat în taină, pe locul mormântului fiind ridicată o bisericuță. Aici veneau creștini din toate părțile imperiului pentru a se tămădui de boli, deoarece Sfântul Dimitrie săvârșea nenumărate minuni. Moaștele sale au fost descoperite cu ocazia săpăturilor făcute la înălțarea unei biserici de zid pe locul bisericuței de lemn care-i adăpostea mormântul.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dimitrie

În popor i se mai spune Sâmedru, iar în ziua premergătoare, pe 25 octombrie, în unele zone se fac focurile lui Sâmedru, pentru a alunga ceața și bruma. Floarea cea mai căutată acum este „dumitrița” (crizantema), rezistentă la frigul toamnei, simbol al tăriei în credință, așa cum a probat marele mucenic. De aceea, creștinii aduc această floare la biserică. Multe biserici, dar și multe familii îl au ca patron și ocrotitor. În ziua pomenirii Sfântului Dimitrie, în Grecia, la Tesalonic este un mare pelerinaj, la biserica ce adăpostește moaștele sale. Creștinii de pretutindeni vin aici să primească tămăduire sufletească și trupească, căci Dumnezeu se preamărește prin Sfinții Săi.

Ca o prelungire a serbării Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Biserica Ortodoxă Română a așezat în calendar pe cuviosul Dimitrie cel Nou sau Dimitrie Basarabov, ale cărui moaște străjuiesc și binecuvântează capitala țării noastre de două veacuri și mai bine, acestea aflându-se la Biserica Patriarhală din București.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Roman

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Roman

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0