Prima paginăActualitate

Senatorul Ioan Chelaru pleacă la Roşia Montană

Dimensiune text

El face parte din comisia parlamentară care se va deplasa la exploataţia minieră.

Senatorul Ioan Chelaru, alături de alţi parlamentari, se va deplasa la Roşia Montană pentru a vedea la faţa locului situaţia din exploataţia minieră. El face parte din comisia parlamentară specială constituită pe proiectul de lege privind Roşia Montană. Prima şedinţă a Comisiei parlamentare speciale a avut loc, miercuri, 18 septembrie. Membrii acesteia au decis să meargă miercurea viitoare la faţa locului, urmând ca joi să se întâlnească cu reprezentanţii protestatarilor din Piaţa Universităţii. Potrivit calendarului votat miercuri, Comisia urmează ca luni, de la ora 12, să discute cu reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi ai ONG-urilor, marţi, de la ora 15, cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului, iar miercuri să se deplaseze la Roşia Montană, de unde vor pleca joi dimineaţă, urmând ca la ora 16 să discute cu reprezentanţii protestatarilor.

„În primul rând, vrem să aflăm situaţia reală de la faţa locului. Aşa cum a promis premierul Victor Ponta, vom discuta cu toţi cei implicaţi: ONG-uri, mineri, autorităţi locale, pentru a vedea cât de mare e dezastrul, ce riscuri există sau dacă există, vom discuta şi cu reprezentanţii firmei canadiene. Ni s-a părut firesc să ne informăm corect. Nu este nicio problemă dacă o lege elaborată de Guvern suferă modificări şi chiar modificări esenţiale”, a declarat senatorul Ioan Chelaru.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0