Lotul echipei de Liga a treia din Roman se va întruni luni, 14 iulie.
Miercuri, 9 iulie, la sediul SCM Petrotub Roman de la stadionul „Moldova” al echipei de Liga a treia de fotbal a avut loc o întrunire a preşedintelui clubului romaşcan, Maricel Benchea, cu staff-ul tehnic: Valentin Avădanei (antrenor principal), Iosif Susanu (antrenor secund), Gabriel Țapu (organizator de competiţii) şi Aurel Bălan (antrenor cu portarii). Ideea a fost aceea de a pune la punct strategia pentru viitorul sezon competiţional, 2014-2015.
„Ne-am întâlnit la stadion pentru a stabili programul precompetiţional, cu reluarea pregătirilor, cu lotul şi cu altele, ştiut fiind că următoarea ediţie de campionat va începe în 30 august. Până atunci trebuie să ne mişcăm, să ştim ce vrem şi să stabilim ce este de făcut. Până la începerea campionatului vom avea şi meci în Cupa României, în ultima decadă a lunii iulie. Cert este că lotul, încă nedefinitivat, se va reuni luni, 14 iulie, sub conducerea antrenorilor Avădanei, Susanu şi Bălan. Pot spune că au plecat de la echipă Ionuţ Varea, Rareş Marin şi Ionuţ Enache. La final de contract era doar Enache. Cu ceilalţi doi am încheiat colaborarea, mai devreme decât era stipulat în contract, pe cale amiabilă”, a spus Maricel Benchea.
S-a modificat sistemul competiţional
La Federaţia Română de Fotbal (FRF) s-a stabilit ca, în sezonul 2014-2015, să nu se mai desfăşoare fazele play-off şi play-out, campionatul Ligii a treia urmând a se încheia odată cu disputarea ultimei etape din retur.
„În sezonul următor al Ligii a treia se va păstra obligativitatea prezenţei la meciuri a trei jucători cu vârsta sub 21 de ani. De la anul, fiecare echipă va fi nevoită să aibă pe teren trei jucători cu vârsta sub 19 ani. De aceea, încă de pe acum, vom încerca să cooptăm în lot jucători foarte tineri, care să aibă timp să se adapteze. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că la începerea sezonului 2015-2016 trebuie să avem şase jucători în lot de 19 ani sau mai tineri, pentru a acoperi cerinţa menţionată, aceea de a avea trei jucători sub 19 ani pe toată durata partidelor. De asemenea, lucru pe care l-am discutat şi la şedinţa anterioară, lotul va trebui completat şi cu cel puţin trei jucători cu experienţă pe care să ne bazăm- fundaş, mijlocaş şi atacant. Să avem titulari pe aceste posturi”, a completat Maricel Benchea.
SCM Petrotub s-a înscris în viitoarea ediţie de campionat
În sezonul 2013-2014, Liga a treia de fotbal a fost împărţită în şase serii, cu 12 echipe. La finalul campionatului, seriile erau incomplete din cauza retragerii, pe parcursul sau chiar la începutul competiţiei, a unora dintre participante.
„Până pe 15 iulie mai au voie echipele să se înscrie ca participante în următoarea ediţie de campionat. Noi ne-am înscris, deja. Am depus toate documentele necesare la federaţie. În funcţie de numărul echipelor care se vor înscrie, la federaţie se va stabili numărul seriilor şi numărul echipelor din fiecare serie. La FRF s-a estimat un campionat cu şase serii a câte 12 până la 14 echipe. Va fi foarte greu. Sunt multe echipe care ar dori să participe şi care nu au încă finanţare. Important este să nu se mai încurce campionatul. Să fie o bază pentru ca acesta să poată fi dus până la capăt. Este de luat în calcul, în caz de înscriere a unui număr mai mic de echipe decât cel estimat, trecerea la un campionat cu patru serii, în loc de şase. Pe noi, în acest moment, ne interesează să ne pregătim pentru primul meci, din Cupă. În 22 iulie va fi efectuată vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă din Piatra Neamţ. Până atunci, jucătorii vor merge la analize medicale şi la Spitalul Roman. În altă ordine de idei, după afişarea programului competiţional şi stabilirea componenţei seriilor, vom avea o şedinţă în cadrul Consiliului Director şi, apoi, ne vom întâlni cu domnul primar şi cu cei care ne susţin. Pe de altă parte, până la primul meci oficial vrem să disputăm şi trei sau patru jocuri de verificare”, a subliniat Maricel Benchea.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol