HomeActualitateRural

Ședință de consiliu local cu scântei la Sagna

Primarul Gheorghe Iacob

Primarul Gheorghe Iacob

Consilierul local Gheorghe Ciobanu îl acuză pe primarul din Sagna, Gheorghe Iacob, de instigare la violență. Gheorghe Ciobanu susține că motivul ar fi o hotărâre de consiliu local care nu a fost votată, pentru că este ilegală. În replică, primarul Gheorghe Iacob spune că unii consilieri s-au opus interesului cetățenilor, deși, în cadrul comisiei de specialitate, consilierii au dat aviz favorabil proiectului de hotărâre.

O ședință a consiliului local din comuna Sagna a iscat discuții aprinse între consilierii locali și primarul comunei, Gheorghe Iacob. Consilierul local Gheorghe Ciobanu îl acuză pe primar că a incitat oamenii la violență și că, la câteva zile după ședință, ar fi fost amenințat cu moartea. Motivul ar fi un proiect de hotărâre inițiat de primar, despre care Gheorghe Ciobanu susține că este ilegal. Proiectul de hotărâre se referă la vânzarea de terenuri celor care și-au construit case pe terenuri în devălmășie, lucru contestat de consilierii opoziției. Mai mult, aceștia spun că și prețul de vânzare al terenurilor este unul prea mic, iar primăria ar pierde bani frumoși care s-ar strânge la bugetul local.

Consilierul local Gheorghe Ciobanu susține că, la câteva zile după ședința furtunoasă, a fost amenințat cu moartea de către unul din beneficiarii proiectului de hotărâre care nu a fost votat. Consilierul local spune că persoană respectivă ar fi fost instigată de către primarul Gheorghe Iacob și a declarat că va face o plângere penală împotriva acesteia. „Ședința a fost pe 29 iunie. Pe ordinea de zi au fost 11 proiecte, iar eu am fost președinte de ședință. Au trecut 10 proiecte de hotărâre, mai puțin un proiect care viza vânzarea directă a unor terenuri concesionate. Consiliul Local a concesionat acele terenuri, aflate în devălmășie, în 2001, pe niște sume de nimic. După ce le-au concesionat, oamenii au construit, deși, în mod normal, nu aveau voie să facă acest lucru. Fiind concesionate, ei au construit fără autorizație de construcție. Acum, au trecut terenurile din proprietatea privată în proprietate publică, pentru a le putea vinde. Ca președinte al comisiei juridice, eu nu mi-am dat avizul pentru acest proiect, pentru că este ilegal. În al doilea rând, s-a fixat un preț de 11 lei pe metru pătrat. Consiliul Local poate să ceară mai mult decât prețul fixat de evaluator”, a declarat Gheorghe Ciobanu.

Consilierul local Gheorghe Ciobanu

Consilierul local Gheorghe Ciobanu

Potrivit acestuia, din cei 15 consilieri locali, trei sunt din partea USL, doi din partea PP-DD, iar ceilalți – de la PDL. „Consilierii USL și PP-DD au votat împotriva proiectului, iar doi consilieri PDL, fie că nu au știut consecințele, fie că au știut, s-au abținut, astfel că proiectul a căzut. În timpul ședinței, domnul primar a amenințat că va dizolva consiliul local, că nu mai inițiază niciun proiect de hotărâre de consiliu local. Dar proiecte pot fi inițate de către orice consilier local. Zilele trecute, am avut surpriza neplăcută ca doi dintre beneficiarii proiectului de hotărâre să vină la mine acasă și să mă amenințe cu moartea, pentru că ne-am opus vânzării terenurilor. Eu sunt de acord cu această vânzare, dar ea trebuie să se facă în condițiile legii”, a mai spus consilierul Gheorghe Ciobanu. Acesta a mai afirmat că va aduce la cunoștința prefectului de Neamț abuzurile din comună și că va face o plângere penală împotriva celor care l-au amenințat.

În replică, primarul Gheorghe Iacob spune că el este singurul care a inițiat proiecte de hotărâre în cadrul consiliului și că acuzele sunt nefondate. „Pe mine nu mă interesează ce spune domnul Ciobanu, pe mine mă interesează să fac administrație publică în folosul cetățenilor. Până acum, eu am fost singurul din Consiliul Local care am avut inițiative legislative și le-am spus că, dacă trei luni de zile n-aș mai iniția niciun proiect, atunci consiliul s-ar desființa. Voi sta și eu trei luni fără să întocmesc vreun proiect și atunci, automat, consiliul local se desființează. Proiectul de lege privind vânzarea terenurilor nu a trecut din lipsă de cvorum și asta după ce comisia de specialitate a dat aviz favorabil. Ei nu s-au prezentat nici măcar în comisie cu un punct de vedere sau măcar să propună un preț de vânzare. Eu nu am nimic împotrivă. Să vină cu un proiect de hotărâre mai bun ca al meu și va trece fără niciun fel de probleme. Este și normal ca cetățenii să se prezinte la el la poartă, pentru că au venit și m-au întrebat când pot cumpăra terenul, iar eu le-am spus că hotărârea nu a trecut. Sunt cetățeni care lucrează în străinătate și care s-au întors special pentru acest lucru. Au suportat toate costurile cadastrale. După ce au aprobat scoaterea la vânzare a terenurilor, acum consilierii locali nu au mai fost de acord. Am avut patru dosare și urmează să mai am încă aproximativ 20 de dosare. Noi suntem aproape de insolvență și am zis să valorificăm aceste terenuri, pentru că s-ar încasa banii pentru terenuri, iar proprietarul va plăti și impozitul. Domnul Ciobanu nu are habar de administrație. Votează contradictoriu același proiect de hotărâre. Eu m-am retras din cadrul ședinței”, susține primarul Gheorghe Iacob.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 3
  • sunt localnic al comunei sagna si vreau sa specific faptul ca Domnul Primar GHEORGHE IACOB a facut foarte multe lucruri bune pt. comuna noastra, a ajutat multi oameni cu o conditie mai precara financiar, a dat locuri de casa mai ieftine pt a aduce oamenii din comuna inapoi ACASA!! domnul ciobanu nu a facut nimic pt comuna ba mai mult el a instigat oamenii la violenta impotriva primarului prin crasme!!

  • mihai h. 12 ani ago

    felicitari primarului de Sagana1

  • Nana 12 ani ago

    Pun si eu o intrebare domnului consilier Ciobanu Gheorghe, daca dansul sau o ruda a dansului ar fi fost in situatia cetatenilor care si-au construit case ar mai fi votat impotriva ? Sau macar s-ar fi abtinut, asa cum prevede legea.Eu cred ca nu.Ar fi sustinut cu atata vehementa interesul comunei ? Cu siguranta nu. In general consilierii locali ,care ar trebui sa fie sfatuitorii primarului, uita juramantul depus imediat si nu fac decat sa-si incaseze indemnizatia si sa-si rezolve problemele personale si ale familiilor lor. Ce initiative legislative, cand unii sunt analfabeti sau semianalfabeti ? Legislatia noastra este greu de inteles si de aplicat chiar si de catre cei cu studii in domeniu , avand atatea prevederi contradictorii,interpretative si evazive. Toata tevatura nu este decat un balon de sapun, pacat de cetatenii care sunt purtati pe drumuri si cheltuie bani in zadar.Halal domnule consilier Ciobanu, grozav mai reprezinti si aperi interesele celor care te-au votat !