Prima paginăEconomie

Seceta a dus la creşterea prețului la rapiță

Dimensiune text

Din cauza faptului că recolta de rapiţă a fost mai mică anul acesta, preţul a crescut de la 1.200 de lei la 1.650 de lei pe tonă.

Din cauza secetei care a fost anul trecut, dar şi câteva luni din anul acesta, recoltele agricole au fost mult mai slabe, în comparaţie cu anul trecut. Cultura de rapiţă, de exemplu, a pus mari probleme agricultorilor, anul acesta. A fost secetă atunci când s-a făcut însămânţarea, în 2014, iar sezonul rece a prins cultura într-un stadiu prea puţin dezvoltat. „După ce că s-a semănat o suprafaţă mai mică cu rapiţă, în comparaţie cu anii anteriori, din cauza secetei care a fost în perioada august-septembrie 2014, atunci când era perioada potrivită pentru însămânţarea rapiţei, cultura a intrat în iarnă slab dezvoltată şi nu a făcut faţă îngheţului. A trebuit întoarsă cultura, în proporţie foarte mare, la toţi agricultorii. La noi, de exemplu, din cele 577 de hectare semănate cu rapiţă anul trecut, am întors în jur de 300 de hectare”, a precizat inginerul Vasile Balcan, directorul societăţii Marsat.

În acest moment, cultura de rapiţă a fost recoltată. Dacă, anul trecut, s-a obţinut o producţie record de 4.300 de kilograme de rapiţă la hectar, anul acesta s-au recoltat între 2.300 şi 3.400 de kilograme la hectar. „Totuşi, în condiţiile date, putem spune că am obţinut o producţie mulţumitoare. Având în vedere situaţia actuală, preţul de valorificare a rapiţei este mult mai bun, în compaţie cu 2014. Dacă, atunci, s-a vândut cu 1.200 de lei tona, preţul se situează acum în jurul la 1.650 de lei tona de rapiţă”, susţine Vasile Balcan.

Anul acesta, recolta este neaşteptat de bună pentru fermieri la grâu. Chiar dacă, până în acest moment, nu s-a adunat tot grâul de pe câmpuri, sunt zone în care recolta a fost una foarte bogată.

„În zonele în care au fost precipitaţii mai multe, cum ar fi zona Romanceram – Luţca, am recoltat 6.000 de kilograme de grâu la hectar. Din ceea ce au strâns cei peste 150 de colaboratori ai noştri, producători agricoli mai mici şi din alte judeţe, am observat, însă, că producţia nu este una foarte bună. Rapiţă au recoltat, şi ei, în jur de două, trei tone la hectar, dar o parte din grâu este atacat de mălură, din cauza faptului că sămânţa nu a fost tratată. Din această cauză, am fost nevoiţi să respingem o cantitate semnificativă de grâu, fiindcă cereala care este afectată de mălură nu poate fi folosită nici pentru furaje, nici pentru panificaţie”, a explicat managerul Marsat.

Se estimează că săptămâna aceasta se va încheia recoltatul grâului, şi abia atunci fermierii vor putea trage linia, să vadă cât au pierdut şi cât au câştigat anul acesta, iar apoi să facă planuri pentru culturile viitoare.

COMENTARII

WORDPRESS: 0