Rezultate căutare
Rezultate pentru „scrisă”
1.045 articole găsite
Social
79,85% rata de promovare la titularizare în județul Neamț. Două note de 10, obținute de profesori din Roman și Stănița
Marți, 22 iulie, au fost publicate rezultatele obținute de cadrele didactice care au susţinut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2025 (înainte de înregistrarea contestaţiilor), pe pagina [...]
Cultural
Festivalul Internațional „Vacanțe muzicale” la Piatra Neamț 2025. Programul zilei de miercuri, 9 iulie
În perioada 6 – 12 iulie, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, cu finanțarea Consiliului Județean Neamț și cu sprijinul Primăriei Municipiului Piatra Neamț, organizează cea de a cincizecea ediție a Festivalului Internațional Vacanțe [...]
Economie
Amenzi aplicate de ITM Neamţ la angajatori din domeniul construcţiilor
În perioada 16 – 20 iunie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ a efectuat verificări în cadrul unei campanii naţionale privind identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi modul în care sunt respectate prevederile legale [...]
Național
Ruta mănăstirilor din zona Moldovei: destinații ideale, în perioada Paștelui, pentru cei aflați în căutarea unor comori culturale și spirituale mai puțin cunoscute
Turiști din întreaga țară și din străinătate vizitează în fiecare an, în perioada Paștelui, sărbătorit pe 20 aprilie în 2025, mănăstirile din zona Moldovei și în special din Bucovina. În timp ce unele lăcașuri [...]
Social
Actele de căsătorie emise digital la Roman, din această săptămână
Începând de luni, 31 martie 2025, la Direcţia Locală pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Primăriei Roman, activitatea de stare civilă este realizată doar în sistem electronic, în urma unui proiect implementat la nivel național, [...]
Economie
Amenzi de peste 330.000 de lei aplicate de ITM Neamț, în luna februarie
În luna februarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamț a efectuat 190 de acţiuni de control, dintre care 117 în domeniul relațiilor de muncă și 73 în domeniul securităţii şi sănătății în muncă, iar [...]
Economie
Amenzi de peste 160.000 de lei aplicate de ITM Neamț în luna ianuarie
În luna ianuarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamț a efectuat 194 acțiuni de control, dintre care 140 în domeniul relațiilor de muncă și 59 în domeniul securității și sănătății în muncă. Ca urmare [...]
Actualitate
Avertismentul Poliției: o nouă metodă de înșelăciune în spațiul online, în aplicațiile de mesagerie
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română anunță că a identificat o tendință de înșelăciune care se răspândește rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. În special, una dintre aplicațiile de mesagerie a devenit [...]
Sanatate
Luna decembrie la Maternitatea Arcadia din Iași: 73 de bebeluși și povești pline de emoție
Aducerea pe lume a unui bebeluș este o experiență unică, iar emoțiile primei întâlniri trezesc sentimente care nu se pot exprima în cuvinte. În luna decembrie, la Maternitatea Arcadia, 73 de bebeluși au primit [...]
Economie
Amenzi de peste 380.000 de lei aplicate de ITM Neamț, în luna noiembrie
În luna noiembrie, Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț (ITM) a efectuat 233 de acțiuni de control, din care 167 în domeniul relațiilor de muncă şi 66 în domeniul securității și sănătăţii în muncă. Ca [...]









