Rezultate căutare
Rezultate pentru „reunit”
456 articole găsite
Actualitate
Pământul judeţului nu ajunge pentru retrocedări
Zeci de primari sau secretari din zona Romanului s-au reunit, miercuri, la Primăria Roman, pentru a discuta despre stadiul implementării prevederilor Legii nr. 165/2013. Actul normativ prevede finalizarea procesului de restituire, în natură sau [...]
Actualitate
Ședință de îndată pentru banii profesorilor
Consilierii locali s-au reunit, luni, la ora 14.00 în ședință de îndată. Urgența pentru care a fost nevoie de întrunirea legislativului local era legată de plata salariilor cadrelor didactice. Joi, 5 decembrie, Administrația Județeană [...]
Economie
Ministrul Fondurilor Europene a participat la şedinţa CDR Nord-Est
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est s-a reunit joi, pentru ultima dată în acest an, eveniment care i-a adus împreună pe Ministrul Fondurilor Europene, prefectul judeţului, precum şi pe preşedinţii consiliilor judeţene şi reprezentanţi ai [...]
Educatie
De 1 Decembrie se poartă tricolorul
Sub deviza „Mă mândresc că sunt român”, elevii şi profesorii de la Școala „Alexandru Ioan Cuza” şi-au propus să transforme oraşul într-un imens tricolor. „Dacă te mândreşti că eşti român, poartă tricolorul şi arborează [...]
Sport
HCM Roman a reluat pregătirile
Prim-divizionara romaşcană va pleca în cantonament la Văratec. După meciul de la Deva, din 9 noiembrie, şi care a contat pentru etapa a opta a Ligii Naţionale feminine de handbal, HCM Roman a întrerupt [...]
Actualitate
Ședinţă CJ de patru ore, cu doi preşedinţi
Prima parte a şedinţei a fost condusă de Culiţă Tărâţă. Mai bine de o oră, nimeni nu a prezidat şedinţa, apoi a fost desemnată altă persoană să conducă lucrările din plen. Preşedintele CJ Neamţ [...]
Educatie
Comori ale istoriei, „dezgropate” la Roman
Școala „Vasile Alecsandri” a găzduit a doua ediţie a simpozionului „Incursiune în istoria învăţământului românesc. Școala „Vasile Alecsandri” a găzduit miercuri, 13 noiembrie, simpozionul naţional „Incursiune în istoria învăţământului românesc”. Evenimentul, care a reunit [...]
Educatie
Școală englezească pentru un profesor romaşcan
Cristina Pintili, profesor de limba engleză la Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad”, a participat la un curs de formare în Scoţia, finanţat din fonduri europene. Cristina Pintili, profesor de limba engleză la [...]
Economie
Regiunea Nord-Est a atras cei mai mulţi bani din POR
Aceasta este concluzia unui studiu al Băncii Mondiale. Birocaţia şi responsabilitatea limitată a autorităţilor sunt doar două dintre problemele programului. Recomandarea pentru perioada următoare vizează un sprijin mai mare acordat beneficiarilor proiectelor europene. O [...]
Educatie
Jurnalişti în devenire la Școala „Vasile Alecsandri”
Clubul de presă al şcolii a găzduit o întâlnire a colectivelor redacţionale din şcoală cu reprezentanţi ai canalelor media din oraş. La Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” a avut loc miercuri, 30 octombrie, întâlnirea anuală [...]

