Rezultate căutare
Rezultate pentru „aplicabile”
95 articole găsite
Actualitate
Casele la țară se construiesc după noi reguli
În cazul lucrărilor care vor fi făcute fără ca proiectele tehnice să fie verificate de specialişti atestaţi, amenzile vor fi cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei. Toate persoanele care vor să-şi construiască locuinţe, inclusiv la [...]
Actualitate
Modificarea Legii profesiei de avocat, adoptată de Senat
Plenul Senatului a adoptat luni proiectul de modificare şi completare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu 85 de voturi pentru, 41 împotrivă şi două abţineri. Senatorul PSD Ioan [...]
Economie
AFIR explică simplificarea PNDR 2014 – 2020
Fermierii vor avea parte de un PNDR mai simplu decât cel precedent. Autorităţile au eliminat mai multe condiţii care încurcau acceptarea dosarelor. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) le dă veşti bune fermierilor. Instituţia [...]
Politica
Senatorul Ioan Chelaru: Singura posibilitate permisă de Constituție referitoare la încuviințarea reținerii unui senator e să se aplice prevederile în vigoare
Senatorul PSD Ioan Chelaru, vicepreședinte al Biroului Permanent și membru în Comisia juridică, a declarat miercuri pentru AGERPRES că în absența unor prevederi exprese, singura posibilitate permisă de Constituție este aceea ca, în cazul [...]
Economie
Agrana este nemulțumită de cotele de zahăr pentru 2014-2015
Ministerul Agriculturii a publicat spre dezbatere publică un ordin care conţine cotele de zahăr pentru anul de piaţă 2014-2015. Potrivit acestuia, Agrana Roman ar primi 24.240 de tone, respectiv 23,15% din cota de zahăr a [...]
Actualitate
Managerul Spitalului Roman, Cătălina Pălăncianu, declarată incompatibilă de ANI
Managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, medicul Cătălina Elena Pălăncianu, a fost declarată incompatibilă de către Agenţia Naţională de Integritate, deoarece, în timp ce ocupă funcţia de manager a spitalului, este şi administrator a [...]
Politica
„Importantă este linia de conduită a unui ales local”
Aprecierea este făcută de senatorul PSD Ioan Chelaru faţă de speculaţiile privind migraţia primarilor şi a consilierilor locali la alte partide. Alegerile prezidenţiale şi ultimele evenimente de pe scena politică au schimbat agenda vacanţei [...]
Actualitate
Șoferi de ambulanţă amendaţi pentru abuz
Poliţiştii rutieri au desfăşurat, săptămâna trecută, o amplă acţiune la nivel naţional pe linia verificării deplasării în trafic a ambulanţelor, după ce au fost întâlnite în trafic atât situaţii în care ceilalţi conducători de [...]
Actualitate
Sacrificaţi mieii numai în abatoare autorizate!
Direcţia Sanitară Veterinară Neamţ trasmite populaţiei să sacrifice mieii de Paşte numai în abatoare autorizate sanitar veterinar. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Neamţ transmite că, în conformitate cu regulile specifice aplicabile [...]
Actualitate
REPERE: Președinta AMR se luptă cu președintele Băsescu
Judecătoarea Gabriela Baltag, de la Tribunalul Neamț, aleasă președinte al Asociației Magistraților din România, cere anularea decretului prezidențial de numire a lui Daniel Morar la Curtea Constituțională. Președintele Asociației Magistraților din România (AMR), judecătoarea [...]

