Rezultate căutare
Rezultate pentru „accentuat”
696 articole găsite
Social
[Infografic] Organizația Salvați Copiii: „România a pierdut două locuri în clasamentul mondial privind siguranța copilăriei”
Mai mult de jumătate dintre copiii din întreaga lume – peste 1,2 miliarde – trăiește sub amenințarea conflictelor militare, a sărăciei extreme sau a discriminării care se manifestă în special împotriva fetelor, [...]
Social
Facilități la transportul de călători pentru pensionarii și elevii cu venituri reduse
Consilierii locali au aprobat, în luna ianuarie a acestui an, un regulament pentru acordarea de facilități pentru unele categorii de persoane pe mijloacele de transport urban de călători din municipiul Roman, iar [...]
Politica
Senatorul Dan Manoliu: „Infracţionalitatea la minori şi combaterea ei”
Odată cu instaurarea democraţiei în România, cu aplicarea mecanismului de piaţă liberă economică şi cu crearea unui sistem de protecţie socială, au început să apară şi primele semne de accentuare a infracţionalităţii [...]
Sanatate
Premieră națională în Chirurgia ortopedică, la Spitalul Arcadia
O echipă experimentată, condusă de renumitul profesor german de origine română Wilhelm Friedl și de cunoscutul ortoped dr. Paul Sîrbu, a realizat la Spitalul Multidisciplinar Arcadia o intervenție complexă – revizia unei [...]
Social
Continuă înscrierile pentru a primi tichete sociale
Termenul de depunere a dosarelor pentru obținerea de tichete sociale destinate pensionarilor și persoanelor cu handicap cu venituri reduse a fost prelungit, astfel încât și în această săptămână se mai pot face [...]
Social
Urmează încă două zile cu lapoviță și ninsoare și vreme deosebit de rece
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o informare vizând precipitații în general moderate cantitativ, mai ales sub formă lapoviță și ninsoare, polei și vreme deosebit de rece, pentru întreaga țară, pentru [...]
Actualitate
Starea drumurilor naționale din regiunea Moldovei, duminică dimineață
Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe toate drumurile din județul Neamț, duminică dimineață, 18 martie, dar nici o cale rutieră nu a fost închisă, potrivit raportărilor realizate, duminică dimineață, [...]
Social
Cod galben de ninsoare și vânt puternic, sâmbătă și duminică. Vremea devine deosebit de rece
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri mai multe atenționări de tip cod galben, valabile pentru întreaga țară, vizând precipitații însemnate cantitativ, de ploaie, lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de [...]
Politica
Consilierii locali, chemați în ședință extraordinară
Luni, 12 martie, de la ora 14.00, cei 21 de aleși locali sunt convocați în ședință extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se cinci proiecte de hotărâre. Pe lângă câteva proiecte ce vizează [...]
Social
Cine beneficiază de subvenții la transportul în comun din Roman în luna martie
Autoritățile locale vor acorda mai multor romașcani subvenții pentru transportul în comun din municipiu, conform unei hotărâri adoptate de Consiliul Local la finalul lunii ianuarie. Astfel, pentru luna martie a acestui an, [...]


