Rezultate căutare
Rezultate pentru „accent”
1.274 articole găsite
Politica
George Lazăr, preşedintele PNL Neamț: „Ne vom implica în beneficiul oamenilor din Poiana Teiului, al credincioșilor care vin în vizită la Mănăstirea Petru Vodă și care au nevoie de un acces modern și facil”
Când spui Mănăstirea Petru Vodă, gândul te duce imediat la părintele Iustin Pârvu, la un loc de pace și rugăciune, la regăsirea sufletului și la mult, foarte mult har care izvorăște din sfințenia și [...]
Social
Organizația Salvați Copiii: Testele PISA arată că a crescut decalajul dintre rezultatele copiilor vulnerabilizați de sărăcie și ale celor din medii sociale avantajate
Decalajul dintre cei mai vulnerabili elevi și cei mai avantajați a crescut cu aproape un an de școală, între 2018 și 2022, potrivit rezultatelor PISA (PISA 2022 – Volume 1). Creșterea decalajului a fost [...]
Advertorial
Dă-i românului ce-i al Romanului cu ACTIV CASA
În inima Moldovei, în ținutul Neamțului, orașul Roman este în plină dezvoltare. Investindu-se în noi proiecte, spații de producție și noi companii, zona este un punct important pe hartă, căutat pentru investiții profitabile în [...]
Național
„Permis pentru viitor”. Școală de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat o nouă ediție a programului „Permis pentru viitor”, adresat tinerilor din medii defavorizate, pentru care deținerea unui permis de conducere poate reprezenta atât o condiție, cât [...]
Advertorial
Planurile pentru casa visurilor tale: investiţii esenţiale
Atunci când îţi doreşti să ai o casă pe pământ, traseul de la idee la realitate poate fi puţin anevoios. Asta nu trebuie să te sperie, dimpotrivă. Trebuie să îţi dea motivaţie să începi [...]
Social
Restricții la apă prelungite timp de 8 ore. Apă cu presiune redusă noaptea în Roman, și în următoarea săptămână
Compania județeană Apa Serv SA a anunțat miercuri că este nevoită să modifice programul furnizării apei potabile în municipiul Roman, astfel încât se va furniza apă cu presiune redusă, existând și posibilitatea întreruperii temporare [...]
Advertorial
Ghidul ACAJU de alegere a mobilierului pentru dormitor
Amenajarea dormitorului nu este doar o necesitate funcțională, ci o călătorie către crearea unui sanctuar personal, un refugiu care reflectă individualitatea și stilul dumneavoastră. Acest ghid de la ACAJU, brandul românesc de mobilă și [...]
Social
Apă cu presiune redusă noaptea în Roman, și în următoarea săptămână
Compania Județeană Apa Serv SA a anunțat joi că, din cauza perioadei secetoase accentuate, ce a condus la un consum excesiv de apă potabilă și care a realizat un dezechilibru al nivelului de apă [...]
Social
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 6 – 19 noiembrie arată că, în Moldova, vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile din interval, cu medii ale maximelor de 18 grade, [...]
Sanatate
Stimulatorul cardiac: indicații de implantare și beneficii
Dr. Ursaru Andreea-Maria, medic specialist Cardiologie, Arcadia Stimulatorul cardiac sau pacemakerul este un dispozitiv electronic de dimensiuni reduse, care se plasează de obicei la nivelul toracelui, subclavicular. Acesta intervine prin generarea de impulsuri electrice [...]










