Rezultate căutare
Rezultate pentru „Reguli”
1.624 articole găsite
Economie
Ghid pentru evitarea neregulilor la proiectele PNDR
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a întocmit Ghidul de Prevenire a Neregulilor privind crearea de condiţii artificiale în accesarea fondurilor acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Acest [...]
Educatie
Reguli noi de admitere la UMF Iaşi
Ponderea notei de la bacalaureat va fi de 10% din media finală de admitere, faţă de 25%, cât a fost până acum. Regulamentul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. [...]
Educatie
Reguli stricte pentru organizarea taberelor şi excursiilor şcolare
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ a stabilit procedura operaţională privind modul în care unităţile de învăţământ din judeţ organizează, aprobă şi desfăşoară taberele, excursiile, expediţiile şi drumeţiile şcolare. Astfel, orice tabără, excursie, expediţie şi [...]
Actualitate
Regulile examenului auto vor fi modificate din octombrie
În primele şapte luni ale anului au obţinut permisul de conducere 4.322 de nemţeni. Persoanele care vor să capete dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România trebuie să susţină examenul pentru [...]
Sanatate
Reguli noi pentru intervențiile ambulanței
Un document trimis de secretarul de stat Raed Arafat către toate serviciile de ambulanţă precizează noile proceduri de intervenţie în situaţiile în care pacientul care solicită ajutor la 112 este singur acasă. Începând cu [...]
Economie
Se schimbă regulile pentru solicitanții fondurilor europene
Arenda pe zece ani va fi obligatorie doar pentru suprafeţele pe care se realizează construcţii. Tinerii fermieri se pot instala în maximum doi ani de la înregistrarea la Registrul Comerţului. Înainte era termenul de [...]
Actualitate
Casele la țară se construiesc după noi reguli
În cazul lucrărilor care vor fi făcute fără ca proiectele tehnice să fie verificate de specialişti atestaţi, amenzile vor fi cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei. Toate persoanele care vor să-şi construiască locuinţe, inclusiv la [...]
Actualitate
Inspectorii ITM au găsit nereguli la ArcelorMittal Roman
Un grup de inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ a efectuat un control amplu, săptămâna trecută, la societatea ArcelorMittal Tubular Products Roman. Inspectorii ITM au verificat, printre altele, dacă au fost [...]
Actualitate
Reguli noi în programul „Prima Casă”
Guvernul a modificat şi completat normele de implementare a Programului „Prima casă”, referitor la posibilitatea pe care o au beneficiarii programului de a trece de la o locuinţă mai mică la una mai mare, [...]
Economie
Subvenția pe păşuni, după reguli stricte
Asociaţiile care primesc subvenţii pentru păşuni trebuie să se transforme, de anul viitor, în cooperative sau grupuri de lucru, dacă mai vor banii europeni. Modificările adoptate de Parlament arată că „după un an de [...]

