Rezultate căutare
Rezultate pentru „POS”
12.009 articole găsite
Educatie
Note mari la titularizare, posturi puţine
Mulți dintre participanţii la examenul de titularizare din Neamţ au luat note peste 7. Chiar dacă au note peste 9, unii dintre ei nu se pot titulariza, pentru că nu există locuri vacante la [...]
Actualitate
Lista posturilor din deconcentrate care dispar
Luni, Prefectura Neamţ a făcut publică lista instituţiilor care trebuie să-şi reducă posturile cu 4%. La sfârşitul lunii iunie a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77, care obligă instituţiile deconcentrate [...]
Educatie
Diploma de postliceală, “pașaport” pentru străinătate
Cei mai mulți absolvenți ai școlilor postliceale sanitare pleacă să muncească în străinătate. Absolvenții școlilor postliceale, în special cei care absolvă o școală postliceală în domeniul sanitar, își găsesc de cele mai multe ori [...]
Sport
„Sunt foarte puţini care au postul asigurat”
În aşteptarea tragerii la sorţi a seriilor din Liga a treia la fotbal, la SCM Petrotub Roman nu a fost fixat un obiectiv clar pentru sezonul 2013-2014. Antrenorul Valentin Avădanei spune că unul provizoriu [...]
Religie
A început postul Adormirii Maicii Domnului
Postul va dura până pe 15 august, când se celebrează una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii. Începând de miercuri, 31 iulie, Biserica Ortodoxă a rânduit începutul unei noi etape de pregătire duhovnicească, [...]
Educatie
Școlile postliceale încep înscrierile
Cursurile acestor şcoli pot fi urmate de absolvenţi cu sau fără diplomă de bacalaureat. Absolvenţii claselor a XII-a care au trecut examenul de bacalaureat pot urma o şcoală postliceală unde pot învăţa o meserie [...]
Actualitate
Posturi desființate la Primăria Roman și CJ Neamț
Din 661 de posturi mai rămân 588 de posturi, care cuprinde aparatul de specialitate al Primarului şi serviciile publice subordonate. Unele direcţii şi servicii s-au reorganizat. Au rămas vacante doar câteva posturi unice. Din [...]
Economie
Noi posibilități de finanțare în turismul de agrement
Proiectele eligibile vizează infrastructura de turism de utilitate publică și cea privată. Începând cu 5 iulie, cei care vor să-și dezvolte o afacere în scop turistic pot depune cereri de finanțare la Agenția pentru [...]
Sanatate
Toate posturile de asistenţi medicali la spital s-au ocupat
Apar noi posturi libere prin pensionări, îmbolnăviri sau plecări în străinătate. În urma concursurilor organizate la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, în zilele de 19 şi 25 iunie 2013, toate posturile de asistenţi medicali [...]
Roman
Se desfiinţează posturi din Primăria Roman
Conducerea Primăriei Roman va trebui să decidă ce posturi va desfiinţa. În toate primăriile din judeţ sunt 1.000 de posturi vacante. Desfiinţarea acestora trebuie să se facă respectând prevederile unei ordonanţe de urgenţă a [...]

