Rezultate căutare
Rezultate pentru „Condamnați”
156 articole găsite
Actualitate
Detectivii particulari, la examen
În conformitate cu prevederile Legii 329/2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular, la data de 4 ianuarie 2017, orele 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, de pe strada Eroilor, nr.16, din [...]
Politica
Proiect de lege prin care se interzice parlamentarilor penali “să conducă”
Trei parlamentari, excluși din ALDE, printre care se numără și deputatul nemțean Cătălin Drăgușanu, proaspăt înscris în PNL, au depus un proiect legislativ care ar interzice parlamentarilor penali să conducă grupuri şi comisii parlamentare [...]
Social
Se construieşte o închisoare în Neamţ
În viitor, în Neamţ ar putea fi construită o închisoare, un „apendice” al Penitenciarului de maximă siguranţă de la Iaşi, considerat deja supraaglomerat. Primul pas în realizarea proiectului s-a făcut în 2011, când [...]
Actualitate
Trimişi la închisoare pentru lipsire de libertate şi tâlhărie
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 1 octombrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Valea Ursului au reţinut doi bărbaţi, de 27 şi 28 de ani, din localitate, pe numele acestora fiind emise mandate [...]
Actualitate
Încă unul dintre autorii jafului de 2,2 milioane de lei asupra maşinii Poştei a ajuns după gratii
Joi, 22 septembrie, poliţiştii au depistat un bărbat urmărit internaţional, membru al unei grupări infracţionale organizate, condamnat la nouă ani închisoare pentru tâlhărie calificată, după ce, alături de alţi complici, a jefuit, în [...]
Actualitate
Agenţii anticorupţie din Neamţ au ajutat la prinderea şi condamnarea a trei poliţişti, pentru mită
Miercuri, 13 iulie, trei agenţi de poliţie rutieră au fost condamnaţi definitiv de Curtea de Apel Bacău, pentru luare de mită, după un flagrant realizat, cu doi ani în urmă, de Direcţia Generală [...]
Politica
PNL Neamţ invită liderii partidelor de dreapta şi centru – dreapta la dialog
În urma votului covârşitor acordat de nemţeni dreptei politice, în data de 5 iunie, conducerea PNL Neamţ transmite o invitaţie la dialog liderilor locali ai partidelor de dreapta şi centru – dreapta cu [...]
Actualitate
Scandalul clanurilor de rromi: răpiri şi răpiţi, şantaj şi noi arestări
Poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, patru persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate şi şantaj. Este vorba despre patru persoane care sunt acuzate că, luna trecută, [...]
Actualitate
AVOCATUL POPORULUI, ÎN ANCHETĂ LA ȘCOALA HORIA – PENTRU INTERESUL COPIILOR
Reprezentantul Avocatului Poporului pentru judeţul Neamţ s-a autosesizat cu privire la dezvăluirile făcute de Ziarul de Roman, în urma apelului făcut de părinţii unei fetiţe, elevă la Școala „Carmen Sylva” din Horia, într-un [...]
Sanatate
Maria Andrici: „Mă înscriu la concursul pentru postul de manager al Spitalului”
După aproape un an de când Spitalul Municipal de Urgenţă Roman este condus de manageri numiţi interimar, conducerea Primăriei Roman organizează un nou concurs. La ultimul concurs, din vara trecută, fostul manager – [...]










