Roman, Neamț
Căutare site

Se zbate între viață și moarte, după ce s-a spânzurat

Un bărbat de 38 de ani se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, după ce a încercat să se sinucidă. Bărbatul era la Boghicea, în vizită la mama sa. Nu se ştie exact din ce motive, acesta a decis să încheie socotelile cu viaţa şi s-a dus să se spânzure de un copac. Norocul lui a fost că a fost găsit la timp de fratele său. Oamenii din sat povestesc că bărbatul duce o viaţă destul de grea.

„Este o persoană care trăieşte din paza animalelor. Este angajat să păzească turme de oi sau de vaci, pe timpul verii. În ultima perioadă, a stat mai multe luni în comuna Sâneşti, din judeţul Iaşi. Pe mine nu m-a abordat niciodată să îmi ceară ajutorul. Nici nu ştiu dacă are domiciliul din buletin în Boghicea. Dacă ar avea domiciliul la noi, am putea să-l ajutăm”, a afirmat Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea.

Cel care l-a găsit pe bărbatul de 38 de ani a tăiat funia, dar nu a reuşit şi să coboare victima din copac. Pentru aceasta a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Bărbatul a fost coborât în stare de inconştienţă şi a fost predat unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, apoi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, diagnosticul pus fiind de „comă de gradul II-III”.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.