Romano-catolicii din Dieceza de Iași vor avea, pentru prima dată în istorie, o biblie tradusă de preoții catolici români și care va fi lansată la sfârșitul lunii iunie. Pe lista parohiilor unde va fi lansată se află și o biserică din Roman. Traducerea bibliei a fost coordonată de preotul Alois Bulai, originar din Sagna, și a durat peste 20 de ani.
Credincioșii romano-catolici vor trăi, la sfârșitul lunii iunie, momente istorice. Atunci va avea loc lansarea primei traduceri integrale a Bibliei care s-a făcut în Biserica Romano-Catolică din România.
Vineri, 28 iunie 2013, începând cu ora 9, va avea loc, în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, lansarea oficială a Bibliei, tradusă în limba română după textele originale de preoții Alois Bulai, originar din Sagna, și Eduard Patrașcu. Evenimentul va avea loc în prezența PS Petru Gherghel, episcop de Iași, inițiatorul acestui proiect, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, a ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București și președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România, a comunității academice din cadrul Institutului Romano-Catolic din Iași, a preoților și credincioșilor din Iași, precum și a altor invitați.
„Calitățile care recomandă lectura Sfintei Scripturi în prezenta traducere sunt, în primul rând, claritatea și actualitatea limbajului, precum și faptul că traducerea este făcută după textele originale ale Bibliei. De asemenea, de un real folos pentru înțelegerea textului sacru sunt introducerile generale și particulare la fiecare carte a Bibliei, notele explicative puse la subsolul paginii, referințele biblice și anexele de la sfârșitul Bibliei (Glosar, Unități de măsură, Calendarul în Vechiul Testament, Cronologie, Tabel sinoptic al evangheliilor, Indice liturgic de lecturi, hărți, imagini). Biblia va putea fi achiziționată, începând cu data de 28 iunie, de la librăriile catolice din țară și prin centrele parohiale diecezane”, se arată în comunicatul transmis de Episcopia Iași. După lansarea oficială, pe lista primelor parohii din dieceză undeva va fi prezentată se numără și parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Roman, unde lansarea va avea loc pe 30 iunie.
Recent, preotul Alois Bulai mărturisea că a fost o muncă titanică pentru a finalizat această primă traducere: „Am început această lucrare în 1991 și a fost deosebit de greu, pentru că sunt unele texte vechi de 3.000 de ani. În plus, limba ebraică veche a dispărut demult, iar în unele texte sunt folosite cuvinte care nu se mai repetă nicăieri și e greu să le traduci. Până acum, în Biserica Romano-Catolică s-a folosit, în principal, Biblia ortodoxă, diferite traduceri din alte limbi sau Biblia protestantă”.
Preotul Alois Bulai s-a născut la 2 aprilie 1955, în Sagna. A absolvit Institutul Teologic din Iași în anul 1983. A fost sfințit preot la 29 iunie 1983, la Iași. A activat ca vicar la Bacău (1 august 1983 – 1 septembrie 1986), după care a studiat la Institutul Biblic Pontifical din Roma (1 septembrie 1986 – 1 iunie 1990), obținând titlul de master în Științe biblice. A fost numit profesor de Științe Biblice la Institutul Teologic din Iași, la 1 martie 1990. În perioada 1994 – 2001 a fost rector al aceluiași Institut. În prezent, este profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași. Din 1995, împreună cu preot Anton Budău, a început lucrarea de traducere a Bibliei în limba română, mai întâi Noul Testament, Psalmii, iar anul trecut Vechiul Testament. De asemenea, de-a lungul timpului a lucrat la traducerea cărților liturgice și a lecționarelor în limba română.
[sam id=”3″ codes=”true”]










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol