Prima paginăEducatie

Se coace schimbarea directorilor de școli

Dimensiune text

În mai puțin de două săptămîni, școlile din județul Neamț ar putea rămîne fără directori. Delegațiile în baza cărora managerii și-au condus școlile – în condițiile în care, în ultimii ani, nu a mai fost organizat nici un concurs pentru ocuparea funcțiilor de conducere – expiră la 31 august 2012, ultima zi a anului școlar 2011 – 2012.

 

Din cei 231 de directori și directori adjuncți aflați acum în funcție în județul Neamț, doar 30 sînt încă legați de școală printr-un contract de management, pînă în luna noiembrie. Singurul din zona Romanului aflat în această situație, fără emoția că Inspectoratul Școlar Județean ar putea dispune înlocuirea sa din funcție, este directorul adjunct de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, profesorul Alexandru Onel.
Această situație va fi rezolvată pînă la sfîrșitul lunii august. Vom hotărî o ședință specială a Consiliului de Administrație a Inspectoratului Școlar Județean în care vom analiza activitatea directorilor care au condus școlile în baza unei delegații. În funcție de concluziile pe care le tragem putem prelungi delegațiile sau, în cazul în care au existat probleme, vom numi alte persoane în funcțiile de conducere. Numirile vor fi pe perioadă determinată, pînă la data organizării unui concurs pentru ocuparea funcțiilor de conducere, dar nu mai departe de sfîrșitul anului școlar 2012 – 2013„, a spus inspectorul școlar general Viorel Stan (foto).

Calendarul propus inițial de Ministerul Educației pentru ocuparea funcțiilor de conducere din școli, conform căruia concursul urma să aibă loc în luna septembrie, a fost suspendat, fără să fie făcute precizări referitoare la o programare ulterioară. În județul Neamț sînt, în acest moment, 300 de dascăli care, conform legii, au posibilitatea de a se înscrie la concurs.

Partajează articolul
Articol mai nou

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • PROFESOR 9 ani

    Si ce relevanta are ceea ce spuneti daca directorii vor fi pusi in functie DOAR POLITIC??????????????, sa incercam sa nu ne mai ascundem dupa deget ca nu suntem toti chiar prosti sau poate asa credeti ca suntem , puneti oameni competenti si nu tineti cont de ce spun niste primarasi care isi urmaresc numai interesele personale, sa incercam sa aratam ca facem educatie , sa dam exemplu celor pe care credem ca noi vrem sa i educam .