Articol publicat în data de: mie, 27 Mar 2013



Se amenajează noul cimitir din cartierul Nicolae Bălcescu

Societatea Municipal Locato a început demersurile necesare pentru amenajarea cimitirului din cartierul Nicolae Bălcescu. Reprezentanții societății lucrează la obținerea avizelor și la documentația tehnică pentru împrejmuire, iar dacă nu vor apărea probleme, până la sfârșitul primăverii vor fi gata avizele, amenajarea și prunduirea aleilor.

 

 

Cimitirul care se amenajează acum de către Municipal Locato are o suprafață de 23.000 de metri pătrați și se află în spatele cimitirului deja existent în cartierul Nicolae Bălcescu. Conform reprezentanților administrației publice locale, în cimitirul „Eternitatea” de pe strada Mihai Viteazu mai sunt locuri pentru aproximativ doi ani, astfel că, pe viitor, se intenționează achiziționarea unei suprafețe de aproximativ două hectare, în imediata apropiere a noului cimitir din cartierul Bălcescu, pentru același scop.

Cimitirul „Eternitatea” din Roman are o suprafață de 113.021 metri pătrați. Anul trecut, veniturile provenite din taxele încasate de la rudele celor înmormântați în cimitir s-au ridicat la 1.271.374 lei, în timp ce cheltuielile au fost în valoare de 1.252.300 lei.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close