Luni, 28 martie, în sala de festivităţi a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman a avut loc manifestarea cultural-artistică „Scrisoare din Basarabia”, ce a evocat evenimentul din 27 martie 1918, când Sfatul Țării de la Chişinău a decis unirea provinciei dintre Prut şi Nistru cu Regatul României.
Elementul inedit al acestui program l-a constituit faptul că în prezentarea lui au fost implicaţi exclusiv elevi din Republica Moldova, ce învaţă în Colegiul Tehnic „Danubiana” ori în Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman. Expunerea istoriei străvechii provincii, precum şi a unor aspecte din viaţa culturală şi economică a ţării surori, a fost realizată sub coordonarea profesoarelor Cristina Păun şi Gabriela Aioanei, de la Colegiul „Danubiana”.
„Asistenţa a vibrat, apoi, când elevii Diana Mihoc – Colegiul Tehnic «Danubiana» – şi Andrei Cotorobai – Liceul Teologic «Episcop Melchisedec» – au interpretat piese din repertoriul regretaţilor Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, ori s-au recitat versuri din creaţia poetului Grigore Vieru. Programul desfăşurat pentru evocarea unirii Basarabiei cu România dă glas unei aspiraţii a momentului pe care o nutreşte întreaga naţiune. Apoi, în şcoala noastră studiază cinci elevi din Republica Moldova. Îi mulţumim IPS Ioachim pentru binecuvântarea acordată organizării acestei comemorări, precum şi pentru sprijinul material pe care l-a acordat, de-a lungul anilor, elevilor din Republica Moldova ce au studiat la noi în ţară”, a afirmat preot doctor Ioan Amărinii, directorul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol