Scriitori celebri şi muzică bună la FILIT 2014

Între 1 şi 5 octombrie, la Iași se desfăşoară ediţia a II-a a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere. Programul oferă întâlniri cu scriitori cunoscuţi, dezbateri, seri de poezie şi concerte.

filit22Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), ce se va desfăşura în perioada 1-5 octombrie, propune publicului, alături de întâlniri cu scriitori celebri şi o selecţie muzicală perfect adaptată spiritului evenimentului. Concertul simfonic al Filarmonicii Moldova Iaşi, reprezentaţiile oferite de Alexandrina Hristov şi band-ul acesteia, de Maria Răducanu şi Maxim Belciug, trupa KUMM sau ieşenii Cosmin VamanAlexandra Andrei şi Trupa Spam sunt parte din oferta celui mai amplu eveniment literar din România. Joi, 2 octombrie, după dezbaterea avându-l drept invitat pe scriitorul mexican Guillermo Arriaga, găzduită de Sala Mare a Naţionalului ieşean, va avea loc un concert susţinut de Maria Răducanu & Maxim Belciug, un duo inedit, cu roade muzicale dintre cele mai frumoase. Vineri, 3 octombrie, după întâlnirea cu Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, Filarmonica Moldova Iaşi oferă un concert simfonic extraordinar, realizat special pentru FILIT. Dirijorul concertului va fi Mihnea Ignat(Spania), iar solistă tânăra violonistă ieşeană Mălina Ciobanu. Tot pe 3 octombrie, Casa FILIT va fi gazda unui spectacol nocturn, care va începe cu 5 minute înainte de miezul nopţii. Protagonişti vor fi Cosmin Vaman, Alexandra Andrei şi Trupa Spam. În a patra Seară FILIT, dedicată scriitorului Mircea Cărtărescu, vor concerta Alexandrina & BandAlexandrina Hristov este o artistă complexă, dedicată muzicii, dar şi picturii şi poeziei. Noaptea Albă a Poeziei (NAP 2) va fi „acompaniată“ de muzica celor de la KUMM. Evenimentul este programat să aibă loc sâmbătă, 4 octombrie, la Casa FILIT, cu începere de la ora 22.30. Trupa de rock alternativ KUMM a susţinut numeroase concerte în Italia, Germania, Cehia şi Ungaria, şi a participat la festivaluri internaționale. Ediţia 2014 a FILIT va reuni peste 300 de invitaţi de seamă ai literaturii mondiale şi române, precum şi traducători, manageri culturali, critici şi jurnalişti culturali.


COMENTARII

WORDPRESS: 0