Roman, Neamț
Căutare site

Școlile „au urcat” pe Facebook

Cele mai multe dintre unitățile școlare și-au creat conturi pe rețelele de socializare, pentru a fi aproape de elevi și părinți.

 

 

Tot mai multe instituții preferă să folosească rețeaua de socializare Facebook pentru a fi în contact direct cu toți cei care sunt potențiali beneficiari ai informațiilor pe care le promovează. Școlile nu puteau lipsi de pe Facebook, cu atât mai mult cu cât elevii sunt printre cei mai constanți și mai frecvenți utilizatori ai rețelei. Așa că, în timp ce site-urile celor mai multe școli și licee din oraș sunt amorțite, ultimele actualizări fiind făcute chiar și cu luni în urmă, simpla accesare a conturilor de pe Facebook oferă imagini și informații proaspete despre școli, aproape în timp real.

„Dat fiind faptul că principala rețea de socializare a elevilor este Facebook, a fost aproape obligatoriu să apărem și ca instituție. Pur și simplu, vorbim «pe limba lor» și, în acest moment, modul principal de socializare al elevilor este Facebook-ul. Am avut, însă, surpriza să constatăm că și părinții ne-au contactat pe rețeaua de socializare. Este o modalitate utilă de a fi în contact direct cu toți cei implicați în activitățile noastre. În acest moment, site-ul nostru este în reconstrucție și am postat pe Facebook noua interfață, pentru a primi sugestii și aprecieri„, a spus profesoara Dana Păiuș, director adjunct al Colegiului Tehnic „Petru Poni”.

Deși nouă în acest context, Școala „Vasile Alecsandri” este una dintre cele mai active unități romașcane pe rețeaua de socializare. „Am inițiat, de curând, contul de Facebook, în preajma aniversării a 180 de ani de la înființarea școlii, din necesitatea de a lua legătura cu foști elevi, foști profesori, oameni care ar fi putut contribui la buna desfășurare a evenimentelor. Succesul a venit foarte repede. Dacă site-ul școlii este accesat de mult mai puține persoane – în general de cei care caută informații de natură oficială, legate de înscrieri sau examene -, pe Facebook putem posta informații mult mai diversificate. Faptul că mulți dintre cei care ne accesează contul fac și comentarii ne dă posibilitatea de a avea un schimb de informații, un feed-back în timp real asupra evenimentelor și activităților care au loc în școală. Faptul că pe Facebook se face automat o actualizare a postărilor noastre către cei care ne sunt prieteni ne ajută să venim noi înspre cei care ar putea fi interesați de activitatea noastră și să ne facem mai ușor cunoscuți„, a spus profesoara Maria Campău, directorul Școlii „Vasile Alecsandri”.

Comentarii 5

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. parinte

    directoarea de la sc 1e vizibila pe facebook ma intreb daca este este vizibila in scoalanu va mai laudati cu copiii nostri ca n-aveti nici un merit.

    1. Vladimir

      Nu va faceti probleme! Veti vedea in curand cat de „meseriasa” este d-na director , cate talente are . Aveti putintica rabdare !( formula lui nenea Trahanache)

  2. si eu

    Dar este asezata ,,cu mana ,,pe acest sacun de director ca si aproape toti directorii numiti in tamna- septembrie 2012 : POLITIC

  3. om bun

    Asa este sunt persoane care ne fac invatamantul de rusine – persoane care sunt directori cu facultati asa cum se spunea mai demult facute cu ; enterul , hantzfriul , acele persoane care se regasesc sa le fie rusine si sa mai lase putin nasul mai jos ca le stim noi ce le poate ,, memoria,, . Au fost schimbati directori dupa cum a DICTAT …….ca si acum in secolul XXI se poarta DICTATURA – NE LASA RECI – NU NE PASA DE EI !

  4. Ionela-Laura Caraiman

    Scoala Gimnaziala ,,Carmen Sylva”, Horia nu are facebook, are un blog, al carui administrator sunt, care prezinta tot ceea ce inseamna scoala noastra: activitati scolare si extrascolare, proiecte, informatii si documente cu caracter public.
    Mult succes in activitate tuturor!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.