Parohia Poieniţa, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Școala Gimnazială Poienari, a demarat un proiect religios – educaţional – social intitulat „Școala din pridvor”, dedicat unui număr de 24 de copii din ciclul primar.
„Prin acest proiect, ne propunem să înlesnim colaborarea dintre biserică, şcoală şi familie, prin realizarea unor activităţi pentru elevii din parohie, cum ar fi: pregătirea temelor pentru acasă, rugăciuni, cateheze, filme educative, lucru manual, învăţarea bunelor maniere, dansuri, cântece, excursii tematice, pelerinaje, activităţi de sprijin material, moral şi de consiliere, pentru copiii şi elevii care provin din familii aflate în dificultate”, a afirmat preotul Gabriel Adrian Andrei, parohul din Poieniţa.
Copiii care participă la acest proiect primesc şi câte o masă caldă de la oameni cu suflet mare – oameni din sat şi agenţi economici care s-au alăturat cu donaţii. Parteneriatul a început la 1 noiembrie 2015 şi a fost încheiat până pe 24 iunie 2016, cu posibilitatea de prelungire.
„Pe timpul vacanţei mari, ne propunem organizarea unei şcoli de vară. Mulţumim tuturor voluntarilor şi celor care se implică în bunul mers al acestui proiect! Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea, însă nici inteligenţa şi nici educaţia nu au nicio valoare dacă nu sunt în slujba dragostei şi a iubirii”, a adăugat preotul Adrian Andrei.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol