Prima paginăSport

SCM Petrotub Roman are primul meci acasă din noul campionat

Dimensiune text

În cea de-a doua etapă a campionatului de fotbal 2012-2013 al Ligii a treia, seria I, SCM Petrotub Roman va juca în fața propriilor suporteri cu CSM Moinești, vineri, de la ora 17.

 

Echipa nou-promovată din județul Bacău a terminat la egalitate, 3-3, meciul cu Oțelul II Galați, după ce a fost condusă cu 3-1, pînă spre finalul partidei. SCM Petrotub Roman n-a cîștigat, nici ea, în runda inagurală. A fost 0-0 la Pașcani, după ce formațiile gazdă și oaspete au avut cîteva oportunități de a înscrie, putînd astfel să se desprindă în învingătoare.

Fără surle și fără trîmbițe, Iosif Susanu, antrenor principal la SCM Petrotub Roman din această vară, a spus, înaintea meciului cu CSM Moinești, din etapa a doua a Ligii a treia: „Aș fi mulțumit cu o victorie, chiar și la limită și indiferent de scor. Nu îi cunoaștem prea mult pe cei de la Moinești, dar, din cîte date avem, echipa lor este una de care e greu de trecut. Înclin să spun că avem un lot superior valoric și nu doar pentru că sînt optimist. Vreau, în primul rînd, să jucăm bine și să debutăm cu victorie pe teren propriu. Sper să vină și spectatorii și am încredere că vor veni mai mulți decît au fost, în medie, pe parcursul campionatului trecut. Nu am luat o decizie în ce privește formula de start, dar, comparativ cu cea de la Pașcani, din prima etapă, printre titulari se va număra și Marin, suspendat atunci. Este posibil să mai fac o schimbare. Voi hotărî după ultimul antrenament„.

Lotul SCM Petrotub Roman a intrat joi seară, după antrenament, în cantonamentul premergător meciului cu CSM Moinești, unul care va avea loc vineri, de la ora 17.

 

„Sînt sigur că vom cîștiga, la Roman”

Optimismul este mai mare în tabăra băcăuană, antrenorul-jucător Sorin Trofin fiind cît se poate de clar: Sînt sigur că vom cîștiga la Roman. Meciul din prima rundă a fost unul în care mulți dintre jucătorii mei au luat contactul cu această ligă, dar, odată învinse acele emoții ale debutului, putem spera la mai mult. Cunosc bine echipa celor Roman și spun cu toată convingerea că vom face o figură frumoasă. Ne-am învățat lecția după meciul cu Oțelul, cînd am suferit în defensivă, fapt pentru care am hotărît să joc mai retras în fața fundașilor centrali, pentru a da siguranță defensivei, și să-i las pe băieți să-și facă treaba în atac, pentru că au arătat că pot. Geroge Darie e un mare atacant. La fel este și Edi Tismănaru. Din ediția viitoare de campionat vrem să facem o echipă puternică, să atacăm promovarea„.

 

Programul etapei a doua:

Oțelul II Galați – FCM Huși, Sport Club Bacău – Știința Miroslava, Young Stars Panciu – Aerostar Bacău, Ceahlăul II Piatra Neamț – Bucovina Rădăuți, Sporting Suceava – FCM Dorohoi. Clasament: 1. Bacău – 3 puncte, 2. Dorohoi – 3p, 3. Rădăuți – 3p, 4. Oțelul II – 1p, 5. Moinești – 1p, 6. Roman – 1p, 7. Pașcani – 1p, 8. Miroslava – 0p, 9. Sporting – 0p, 10. Huși – 0p, 11. Panciu – 0p, 12. Ceahlăul II – 0p, 13. Aerostar – 0p.

COMENTARII

WORDPRESS: 0