După această partidă, antrenorul Valentin Avădanei se va hotărî asupra menţinerii în lot a unor jucători.
Lotul componentei Ligii a treia SCM Petrotub Roman este pe cale de a se definitiva, unul dintre prilejuri fiind oferit de partida amicală cu CSM Paşcani, care va avea loc vineri, 26 iulie, în municipiul ieşean. Echipa romaşcană s-a întors miercuri din cantonamentul de pregătire centralizată, cu 21 de jucători în lot.
„Avem în vedere câţiva jucători de la Ceahlăul Piatra Neamţ care se află în pregătire cu noi – Stahie, Mateiuc, Tăbăcariu -, dar şi un atacant de la Sportul Studenţesc, Pandelescu. Continuăm colaborarea şi cu Liceul cu Program Sportiv Roman, cei vizaţi fiind Dornescu, Rotariu şi Damian. Nu mai durează mult până va fi stabilit lotul de 22 de jucători cu care vom aborda noul sezon, care va începe în 16 august. Suntem preocupaţi, în acelaşi timp, şi de stabilirea seriilor de Liga a treia şi a componentelor acestora. Luni, 5 august, va avea loc o întrunire la Federaţia Română de Fotbal, în cadrul căreia se vor alege reprezentanţii cluburilor de Liga a treia în Comitetul Executiv şi se va efectua şi tragerea la sorţi pentru alcătuirea seriilor din Liga a treia”, a afirmat Maricel Benchea, preşedintele SCM Petrotub Roman.
„Vreau să câştig toate meciurile!”
Urmaşul lui Gheorghe Poenaru ca antrenor principal la SCM Petrotub Roman este, de la sfârşitul lunii iunie 2013, Vasile Valentin Avădanei, tehnician care, în sezonul trecut, a fost secundul lui Mihai Ionescu la Ceahlăul II Piatra Neamţ. Vasile Valentin Avădanei este cel de al treilea antrenor de la Ceahlăul, din 2010 încoace, care se va ocupa de pregătirea echipei romaşcane. Predecesorii săi, ambii foşti antrenori la Ceahlăul II, sunt Costel Enache şi Ovidiu Marc, primul ajuns acum la CSMS Iaşi, iar celălalt fiind tehnicianul cu care Cetatea Tîrgu Neamţ a repromovat, anul acesta, în Liga a treia.
Avădanei are 33 de ani. S-a născut în 30 decembrie 1979 şi a jucat la Ceahlăul Piatra Neamţ, pe postul de fundaş, în perioada 2002-2007. A lucrat ca antrenor la Centrul de copii şi juniori de la Ceahlăul.
„Lotul este, în foarte mare parte, acelaşi. Este posibil să mai vină câţiva jucători. Vom vedea care rămân şi care nu. În perioada pregătirii centralizate, băieţii au fost foarte ascultători şi nici nu au existat probleme cu accidentările, cu excepţia uneia mici a lui Alexandru. Toţi s-au pregătit foarte bine, în condiţii pe măsură de cazare, masă şi antrenament. Odată începută întrecerea, vreau să câştig toate meciurile. Nu mă interesează rezultatele de egalitate. Sunt şi omul care este adeptul creşterii jucătorilor tineri, a ridicării lor în valoare. Nu mă interesează rezultatele imediate, ci, mai mult, promovarea jucătorilor. Am avut de învăţat de la toţi antrenorii pe lângă care am lucrat, Marin, Hizo, Lăcătuş, Marc, Ionescu. La ora actuală îmi place mult de Reghecampf, dar la echipa sa sunt alte condiţii. Pe de altă parte, avem în program, pe lângă meciul din Cupă din 31 iulie, cu Gârceni, jocuri de verificare cu CSM Moineşti, Aerostar Bacău şi, nu-i exclus, returul cu Paşcaniul. Depinde şi de programul pe care o să-l avem în Cupa României. Am fost solicitaţi, pentru un joc amical, de cei de la FC Vaslui. Ne-a onorat, ne-am simţit bine că am fost solicitaţi de o asemenea echipă, dar n-am putut să şi jucăm, întrucât în acea zi am avut meci în Cupă. Altfel, sunt adeptul lucrurilor palpabile, al certitudinilor. În ce priveşte obiectivul, nu s-a fixat ca fiind promovarea. Sunt mai mulţi factori, dar nu este exclus să se realizeze. Există şanse”, a afirmat Valentin Avădanei.
Comentarii
CSM Pacani 1-0 SCM Petrotub Roman scor final