Prima paginăSport

SCM Petrotub a început campionatul cu punct în deplasare

Dimensiune text

În prima etapă a campionatului de fotbal al Ligii a treia, seria I, SCM Petrotub Roman a terminat la egalitate, 0-0, partida disputată în deplasare cu CSM Pașcani.
Conform estimărilor cuplului de tehnicieni romașcani Iosif Susanu și Gabriel Țapu, adversara întîlnită de SCM Petrotub s-a dovedit a fi una redutabilă, întărită în această vară și financiar, dar și cu cîțiva jucători cu experiență.

 

Partida a fost una sub semnul echilibrului și nu a dus lipsă de ocazii la cele două porți. De partea oaspeților, cele mai clare oportunități de a înscrie le-au avut Mădălin Popa și Ionuț Talpalariu, fiecare cîte două. În prima parte a jocului, Talpalariu a prins un șut frumos, la care portarul era bătut, dar mingea a trecut milimetric pe lîngă poartă. Ceva mai tîrziu, tot Talpalariu a fost pe fază cînd goalkeeper-ul gazdelor s-a complicat la o fază ce nu anunța pericol, a fost deposedat de balon, însă jucătorul romașcan și-a închis, ulterior, unghiul și nu a mai reușit să șuteze pe spațiul porții. În partea secundă a partidei, Popa, căpitanul formației oaspete, a scăpat singur cu portarul undeva în colțul careului mic, dar tentativa sa de a înscrie a fost dejucată de adversar. Peste cîtva timp, Popa a reușit un șut din vole către vinclul porții, dar apărătorul buturilor pășcănene s-a remarcat printr-o intervenție de ultim moment, salvîndu-și echipa de la primirea golului. Nici gazdele nu au stat cu mîinile în sîn, avînd, la rîndul lor, patru șanse bune de a marca. La cea mai mare dintre acestea s-a remarcat portarul Costea, care a reușit să cîștige duelul cu un atacant advers scăpat singur spre poartă, în poziție centrală.

Am încercat, am vrut, dar mai mult de atît nu s-a putut. Cu un pic de noroc, am fi putut cîștiga, dar nu este mai puțin adevărat că, la fel de bine, puteam părăsi terenul învinși. După aspectul jocului, consider că rezultatul este unul echitabil și mă declar mulțumit de rezultat. Echipa din Pașcani arată mai bine decît anul trecut și asta se datorează și faptului că are, acum, un sponsor puternic. Campionatul se anunță a fi unul foarte strîns, valoarea majorității echipelor componente ale seriei fiind la același nivel„, a afirmat Iosif Susanu, antrenorul principal al SCM Petrotub Roman.

Formația romașcană a început meciul în următoarea alcătuire: Costea – Lupușoru, Sărițanu, Ghidarcia, Ciobanu – Talpalariu, Popa, Chirilă, Alexandru – Vulpe, Harbuzaru. Au mai intrat în joc Gafița, Vlaicu, C. Țapu. Marin nu a evoluat, fiind suspendat în urma cartonașului roșu primit în meciul de Cupă cu Ceahlăul II Piatra Neamț.

 

Prima etapă, primul meci amînat

Chiar din prima etapă, unul dintre cele șase meciuri programate nu s-a disputat. Este vorba de partida FCM Huși – Sporting Suceava, una care a fost amînată, de comun acord între cele două echipe. Decizia a fost luată la cererea grupării vasluiene, cea care a anunțat Federația, în prealabil, că nu poate organiza întîlnirea pe stadionul din Huși, ca urmare a unui conflict apărut între conducerea clubului și autoritățile locale. Meciul va fi reprogramat și se va disputa pe terenul din Tîrgu Bujor, acolo unde are de gînd să joace echipa din Huși meciurile considerate pe teren propriu.

În celelalte întîlniri ale primei etape s-au înregistrat rezultatele: CSM Moinești – Oțelul II Galați 3-3, Aerostar Bacău – Sport Club Bacău 0-1, Bucovina Rădăuți – Young Stars (fostă CS) Panciu 1-0, FCM Dorohoi – Ceahlăul II Piatra Neamț 1-0. Știința Miroslava a stat.

În celelalte cinci serii, alte cinci meciuri nu au mai avut loc, patru fiind motivele: neprezentare, excludere din campionat, echipe retrase, imposibilitate de organizare a partidei.

În etapa următoare, programată vineri, 7 septembrie, SCM Petrotub Roman va evolua pe teren propriu în compania nou-promovatei CSM Moinești.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0