Zeci de primării trebuie să returneze banii primiți în luna aprilie de la Guvernul Ungureanu, din fondul de rezervă bugetară. Unii primari s-au bucurat o lună că au banii în cont, dar nu au cheltuit din ei, iar acum regretă. Alții au reușit să cheltuie parțial din fondurile primite.
Guvernul Ponta a decis ca banii dați către primării în luna aprilie, de precedentul guvern, din fondul de rezervă bugetară, să fie luați înapoi. Hotărîrea de Guvern care reglementează acest lucru a fost votată în ședința de guvern de marți. În județul Neamț, mai multe primării vor fi afectate de această decizie.
Consiliul Județean (CJ) Neamț a primit 1.900.000 lei, dar Mircea Pintilie, cel care îndeplinește acum funcția de președinte la CJ Neamț, spune că a cheltuit deja toți banii și nu mai are ce să returneze. Municipiul Roman a primit 2.400.000 lei, sumă din care a reușit să cheltuie doar o parte. „Dacă zic să-i dam înapoi, respectăm legea. Este pentru prima dată în istorie cînd se întîmplă așa ceva. Erau, de exemplu, plăți pentru cofinanțarea de proiecte europene, erau bani pentru funcționarea cantinei și a azilului„, a afirmat Laurențiu Leoreanu (PDL), primarul municipiului Roman.
Dintre comunele din zona Romanului, suma cea mai mare a primit-o atunci comuna Bozieni – 340 mii lei. Cîte 320 mii lei au primit în aprilie comunele Horia și Tămășeni. Suma de 300 mii lei a primit-o comuna Săbăoani. Comunelor Bîrgăoani, Botești, Ion Creangă, Moldoveni, Oniceni, Români, Sagna, le-au fost distribuite cîte 240 mii lei. Alte comune au primit cîte 280 mii lei: Doljești, Gherăești și Trifești. Cîte 200 mii lei au primit comunele: Bahna, Boghicea, Dulcești, Icușești, Pîncești. Celorlalte comune nemțene le-au fost distribuite sumele: 160 mii (Bîra, Gîdinți, Ruginoasa, Văleni), 140 mii (comuna Făurei), 120 mii lei (Secuieni, Stănița), 100 mii lei (Poienari).
Miercuri dimineață, unele primării s-au trezit cu banii respectivi blocați în Trezorerie. „Eu n-am făcut nici o plată din acei bani și deja banii sînt blocați, contabilul mi-a confirmat acest lucru. Ar fi trebuit să plătesc din acești bani lucrări de infrastructură. Normal și legal ar fi fost să ia banii de la toată lumea, nu doar de la unii, așa cum se întîmplă„, este de părere Carol Bereșoaie (PDL), primarul comunei Gherăești.
La Sagna, situația este îngrijorătoare, conform spuselor primarului. „Am cheltuit doar jumătate din sumă, bani cu care am achitat restanțe. Banii pe care nu i-am folosit sînt blocați. Trebuia, din restul de 120.000 lei, să plătesc alte datorii pe care le are primăria către diverși furnizori. Nu știu ce se va întîmpla mai departe„, a afirmat Gheorghe Iacob (PDL).
Și alți primari au confirmat că banii au fost deja blocați, printr-o directivă primită, de la centru, de trezorerii. „Eu știu că banii sînt blocați. Nu știu ce sumă am reușit să cheltuim din ce am primit, dar oricum nu mai contează„, a declarat Ionel Stoleru (PSD), primarul comunei Văleni.
Primarul comunei Ruginoasa spune că sînt mai multe primării în județ în care nu s-a reușit cheltuirea banilor. „Eu nu am cheltuit deloc din banii primiți, iar situația este aceeași și la Dulcești, și la Poienari„, a afirmat Nicu Chirilă (PDL).
Comentarii
Adica municipiul nostru a primit cu 500.000 lei (cinci miliarde vechi) mai mult decit CJ Neamt. E tare !! Inseamna ca primarul nostru e mai „bazat” decit Pinalti! Sa-l votam , deci!