Roman, Neamț
Căutare site

Sărbătoarea şcolii nemţene

Hotelul „Central Plaza” a găzduit, miercuri, prima ediţie a „Sărbătorii şcolii nemţene”. Cu acest prilej au fost premiaţi olimpicii judeţului, profesorii lor, dar şi oamenii din sistem şi din afara sistemului care au pus umărul la promovarea învăţământului nemţean.

Elevi care au făcut cunoscut numele judeţului în ţară şi peste hotare şi profesorii care i-au îndrumat, învăţători care i-au ajutat pe prichindei să se desprindă de lumea jucăriilor şi să deschidă hotărâţi uşa spre lumea scrisului şi cititului, senatori şi deputaţi, oameni ai şcolii, dar şi colaboratori ai acestora din medii diferite s-au întâlnit miercuri, 18 decembrie, la Hotelul „Central Plaza” din Piatra Neamţ, la prima ediţie a „Sărbătorii şcolii nemţene”. În ciuda celor care se încăpăţânează să afirm e că „şcoala nu mai e ce a fost odată”, organizatorii evenimentului, Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ a ţinut să recunoască meritele tinerilor „din ziua de zi” şi a celor care i-au îndrumat, demonstrând că, indiferent de vremuri, performanţa se obţine prin muncă, seriozitate, pasiune, dar şi cu multă susţinere din partea comunităţii.

Olimpicii și profesorii lor confirmă valoarea învățământului nemțean

Evenimentul, organizat după un concept nou, a avut patru secţiuni. La prima categorie au fost premiaţi elevii care au obţinut premii la olimpiadele internaţionale şi locurile I, II şi III la olimpiadele naţionale. În total, la această secţiune au fost premiaţi 230 de elevi şi profesorii care i-au pregătit. Cap de listă au fost romaşcana Mara Ieşanu , absolventă a Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, medaliată cu argint la olimpiada internaţională de chimie, şi profesoara ei, Crenguţa Radu . Printre cei premiaţi s-au regăsit romaşcanii Tudor Bursuc, de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, premiul II la olimpiada naţională de limba română, pregătit de profesoara Roxana Prisacaru; Marius Cornel Ilinca, de la Liceul Teologic „Sfântul Francisc de Assisi”, premiul I la olimpiada de religie, şi profesorul său, Ciprian Mihoc; Antonela Carla Ghiuzan, de la Liceul Tehnologic Adjudeni, premiul I la olimpiada de religie, şi profesoara sa, Angela Dumea; Monica Paula Mârţ, de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, premiul III la sociologie, şi profesoara Maria Lozincă; Dan Ciubotaru, de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, premiul III la olimpiada de discipline tehnice, şi profesorii săi Marelena Ungureanu, Lăcrămioara Ploşniţă şi Vasile Dudău; echipele de oină de la Școala Gherăeşti şi Liceul cu Program Sportiv, antrenate de profesorii Sebastian Blaj şi Ioan Popa, campioane la oină la gimnaziu şi la liceu; echipele de fotbal şi de handbal ale Liceului cu Program Sportiv, pregătite de profesorii Sorin Manea şi Eugenia Tăbuci. Toţi elevii premiaţi şi profesorii lor au primit diplome şi câte o tabletă.

Trofeul Mecena răsplătește investiția și încrederea în performanță

Cea de-a doua secţiune a fost rezervată colaboratorilor tradiţionali ai Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ şi ai şcolilor din judeţ. Au fost menţionate toate instituţiile care sprijină activitatea învăţământului din judeţ, de la Consiliul Judeţean, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, oameni politici şi colaboratori din massmedia. La cea de-a treia secţiune au fost premiaţi cei care au susţinut financiar, din propriul buzunar, învăţământul, făcând, astfel, cea mai importantă investiţie, în performanţă şi în viitor. Printre premianţii care au primit Trofeul „Mecena” al acestei secţiuni se numără şi romaşcani: SC Marsat, prin directorul său, inginerul Vasile Balcan, Arhiepiscopia Romanului, pentru cei cinci ani în care a susţinut activitatea Centrului de zi de la Școala „Calistrat Hogaş”, şi preotul Mihăiţă Popovici, care susţine activitatea Centrului de zi „Iubire şi speranţă”.

Domnul Trandafir mai are discipoli în școli

Pentru prima dată, gala a avut şi o categorie de premianţi la care nominalizarea a fost făcută nu atât prin prisma dosarelor, a punctajelor şi a premiilor la concursuri şi olimpiade, ci, mai degrabă, cu inima. Categoria „Domnul Trandafir” s-a adresat acelor dascăli care, poate, nu au avut niciodată premianţi la olimpiadă, dar care si-au făcut meseria cu dăruire şi cu dragoste şi şi-au pus tot sufletul şi toată priceperea în formarea copiilor, rămând pentru totdeauna în mintea şi sufletul foştilor elevi, asemeni domnului Trandafir al lui Sadoveanu. Cinci dascăli romaşcani s-au numărat printre premiaţii acestei secţiuni: profesoara Georgeta Diaconu, de la Școala Cordun,  învăţătoarea Doina Țarălungă, de la Școala „Alexandru Ioan Cuza”, profesorul Petru Dabija, de la Școala Moldoveni, educatoarea Mioara Stoica, de la Școala Sagna, şi învăţătoarea Crina Moroşanu, de la Școala „Alexandru Ioan Cuza”.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Neamţ, care a alocat 30.000 de lei, al Primăriei Piatra Neamţ, care a contribuit cu 15.000 de lei, şi al Primăriei Roman, care a alocat 5.000 de lei, dar şi al sponsorizărilor venite atât din partea unor agenţi economici, cât şi al unor oameni apropiaţi şcolii, care au contribuit în nume personal.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.