Roman, Neamț
Căutare site

Şapte stațiuni balneare pentru tratamentul pensionarilor

30 de bilete de tratament balnear au fost distribuite persoanelor vârstnice de către CJP Neamţ.

Pentru ultima serie de tratament balnear a anului 2015 – seria a 19-a -, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Neamţ are alocate 30 de bilete de tratament, la următoarele unităţi de tratament balnear: Felix, Vatra Dornei, Bălţăteşti, Sovata, Covasna, Nicolina şi Căciulata.

Pentru această serie, ce va avea intrare în staţiuni în perioada 1 – 3 decembrie, CJP Neamţ va distribui biletele repartizate prin aplicaţie informatică, celor care au solicitat plecarea în staţiune în ultima lună a anului 2015, cu condiţia ca staţiunile pentru care au solicitat tratament balnear să fie dintre cele alocate pentru repartizare.

Beneficiarii vor fi înştiinţaţi telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate putând fi vizualizată şi la sediile CJP Neamţ din Piatra Neamţ şi Roman, cât şi pe pagina de internet a instituţiei, www.pensiineamt.ro.

Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile. Preţul maxim al biletului de tratament balnear este de 1.388 de lei, pentru unităţi de cazare la categoria 2 stele, şi 1.452 lei, pentru unităţi de cazare la categoria 3 stele. Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar trebuie să depună cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.

Cererile de acordare a unui bilet de tratament se depun cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul. În vederea ridicării biletului de tratament repartizat, solicitantul trebuie să prezinte un bilet de trimitere eliberat de medicul da familie sau de medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate. La momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie, şi să cunoască codul PIN al acestuia. Deoarece în repartizarea biletelor de tratament gratuite prioritate va avea categoria pensionarilor de invaliditate, aceştia trebuie să prezinte programul de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale, cu recomandarea profilului staţiunilor indicate pentru afecţiunile constatate.

Pentru primele 18 serii de tratament balnear ale anului 2015, CJP Neamţ a valorificat, până la această dată, un număr de 4.893 de bilete de tratament, fiind înregistrate 7.988 de cereri de acordare a unui bilet de tratament balnear.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.