Prima paginăSport

Șapte medalii pentru micii tenismeni romaşcani, la Iaşi

Dimensiune text

Circuitul „Tenis 10”, unul rezervat copiilor practicanţi ai sportului alb, a avut cel mai recent episod sâmbăta trecută, la Iaşi, acolo unde reprezentanţii Romanului au obţinut şapte medalii. Tenis Club Municipal Roman a organizat, în baza sportivă proprie, în 17 mai 2015, pentru a doua oară în acest an, turneu din cadrul Circuitului „Tenis 10”, competiţie dedicată copiilor cu vârste între 5 şi 10 ani şi care se desfăşoară în multe alte oraşe din ţară.

tenis 02Ca de obicei, şi la Iaşi, întrecerile s-au desfăşurat la cele trei nivele, roşu (copii cu vârsta între 5 şi 8 ani), portocaliu (8 şi 9 ani) şi verde (9 şi 10 ani).Turneul de la Iaşi, numit „Cupa Micilor Campioni”, a avut loc pe terenurile bazei sportive CFR şi a fost organizat de Federaţia Română de Tenis (FRT). Copiii din echipa TCM Roman, antrenaţi de Simona Bălan, au obţinut şapte medalii din nouă posibile, la cele trei categorii, după cum urmează:

– roşu: Federico Trifescu – locul întâi, Maximilian Tancău – locul al doilea, Alessio Doboş – locul al treilea;

– portocaliu: George Dămoc – locul întâi, Augustin Văcaru – locul secund;

– verde: George Dămoc – locul al doilea, Augustin Văcaru – locul al treilea.

 

tenis 03„Sunt mulţumită de aceste rezultate, momentan, mai ales că am fost ca acasă la CFR Iaşi, acolo unde patru ani m-am antrenat cu domnul Virgil Aghion, când eram copil. A fost o onoare pentru mine ca, după 20 de ani, să mă prezint în postura de instructor cu aceşti minunaţi copii din Roman. Ei mi-au adus bucuria cea mare, prin ocuparea majorităţii locurilor de pe podium. Obiectivul meu este ca, în curând, aceşti copii să intre cu uşurinţă în turneele de categoria I organizate de FRT şi să lupte pentru o poziţie cât mai bună în ierarhia naţională. Ei singuri îşi croiesc drumul, prin muncă şi competiţii. Rezultatele bune îi încurajează şi aş vrea ca toţi, treptat, să câştige. Ei trebuie să înveţe că în sport câştigi şi pierzi şi că ambele variante sunt folositoare şi te călesc. Dintre toţi antrenorii care au fost prezenţi acolo, eu sunt singura care am fost jucătoare de tenis de la zece ani. Încerc să dau un sfat părinţilor, anume acela de a investi în copii cât sunt mici, întrucât după aceea e prea târziu. Trebuie să ştie de unde să înceapă şi, apoi, să-i ducă şi să-i coordoneze, pas cu pas, fizic şi mental, cu armonie. Eu doresc ca aceşti copii medaliaţi la Iaşi sau la concursurile anterioare să fie campionii de mâine. Poate peste un an, poate peste doi, vor urca pentru prima oară pe podium la naţionale. Eu sunt sigură că se va mai auzi de ei”, a declarat Simona Bălan, instructor de tenis la TCM Roman.

Următorul concurs din cadrul circuitului „Tenis 10” va avea loc la Roman, începând cu 19 iulie, pe terenurile din baza sportivă a TCM. Va fi al treilea, dintre cele cinci programate în acest an, care se va desfăşura la Roman. Apoi, în 25 iulie, tot la Roman, va începe turneul de categoria întâi Cupa Municipiului Roman, competiţie rezervată grupelor de vârstă 10, 12 şi 14 ani.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0