Ultimul tronson al Pietonalului Ștefan cel Mare va fi modernizat în următorii doi ani şi jumătate.
Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu a afirmat, luni, că lucrările pentru tronsonul IV din Pietonal vor începe pe 15 iulie.
„Vom da ordin de începere a lucrărilor la tronsonul IV. În cei doi ani şi jumătate, se va realiza inclusiv reabilitarea teraselor, a gardului de sprijin şi de protecţie. Se va termina cu infiltraţiile şi nu va mai avea nimeni probleme”, a declarat primarul municipiului Roman. Modernizarea va fi realizată de firmele Bacor şi RomUrban Construct şi va costa 1.300.000 de euro, adică puţin sub 6.000.000 de lei. În proiectul actualizat era prevăzută amenajarea unui amfiteatru, a unei fântâni arteziene şi a unui ecran de proiecţie realizat din perdea de apă.
Lucrările de modernizare a Pietonalului au început în 2008, dar proiectul iniţial data din anul 2004. Adăugând şi costul celorlalte trei tronsoane deja modernizate, rezultă că Pietonalul Ștefan cel Mare va „înghiţi”, până la final, în jur de 29.000.000 lei.










Nu se poate!Nu sunt alegeri locale anul asta!