Săptămâna prevenirii criminalității, la IPJ Neamț

Săptămâna prevenirii criminalității, la IPJ Neamț

Dimensiune text

 

 

Prevenirea criminalității reprezintă o prioritate a Poliției Române și vizează, din perspectiva structurilor de profil, dar și a celor operative, o informare permanentă a populației cu privire la noile forme de manifestare a infracționalității, factorii favorizanți și modalitățile de prevenire necesare creșterii gradului de siguranță personală și a bunurilor, informează IPJ Neamț.

„Informarea cetățenilor în spiritul respectării legilor și protejării tuturor categoriilor de persoane cu risc victimal constituie obiective constante ale activității de prevenire, care se găsesc în programele, proiectele și campaniile derulate în cadrul priorităților naționale și locale. În vederea promovării mesajelor instituționale, precum și a unei vizibilități sporite a inițiativelor derulate de structurile Poliției Române din domeniul prevenirii criminalității, începând cu anul 2006 se organizează, anual, evenimentul Săptămâna Prevenirii Criminalității, derulat în acest an în intervalul 3 – 7 iunie 2019”, precizează polițiștii nemțeni.

Pentru asigurarea unui caracter unitar, selectat în baza Priorităților naționale în domeniul prevenirii, activitățile vor fi organizate în Neamț pe mai multe teme. Luni, 3 iunie, în deschiderea activităților de prevenire, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității  Neamț cu sprijinul polițiștilor Biroului Criminalistic și Biroului Rutier din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț, vor organiza la unitatea de învățământ Oglinzi, din localitatea Răucești, o activitate de informare pe linia prevenirii victimizării minorilor. De asemenea, la Primăria comunei Răucești se va realiza o dezbatere împreună cu asistenții sociali și asistenții medicali comunitari, în cadrul căreia vor fi abordate aspecte referitoare la prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și a violenței în familie.

Marți, 4 iunie, în cadrul unei acțiuni de prevenire a violenței împotriva femeilor, a violenței domestice și a hărțuirii stradale, polițiștii de prevenire, în colaborare cu cei ai Serviciului de Ordine Publică, vor organiza o activitate la Shopping City Mall Piatra Neamț, pe linia prevenirii violenței în familie. În acest context, vor fi abordate teme precum semnele de identificare ale unui potențial abuzator, recomandări pentru prevenirea violenţei în familie, precum și modalităţi de evitare, dezamorsare sau descurajare a agresivităţii familiale. Activitatea se va desfășura în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.

Ziua de miercuri, 5 iunie, este dedicată prevenirii delicvenței juvenile și victimizării minorilor. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor organiza activități de informare dedicate elevilor din unitățile de învățământ din județul Neamț, pentru prevenirea delicvenței juvenile și a victimizării acestora în diverse situații.

Joi, 6 iunie, în cadrul unei acțiuni referitoare la prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, polițiștii de prevenire vor organiza, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamț, activități de informare a diverselor grupuri țintă și a persoanelor vulnerabile pe linia prevenirii infracțiunilor de înșelăciune. Totodată, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț – Proximitate se va organiza o activitate de tip ,,door to door’’, pentru informarea persoanelor vârstnice care locuiesc singure.

Vineri, 7 iunie, la Palatul Copiilor din Piatra Neamț, polițiștii vor desfășura o activitate în colaborare cu reprezentanții structurilor de prevenire din județul Neamț, respectiv Agenția Națională Antidrog, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, realizată sub forma unor ateliere de lucru, prin intermediul cărora, copiii vor primi sfaturi preventive din diverse domenii, vor participa la jocuri și activități specifice și vor crea propriile mesaje preventive. Materialele folosite și distribuite în cadrul activităților de prevenire sunt realizate cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică Neamț.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0