LPS Roman a învins, 34-31, LPS Vaslui, dar nu la o diferență suficientă pentru a o devansa.
Echipa de handbal masculin, juniori I, a Liceului cu Program Sportiv Roman, pregătită de profesorii Vasilica Hârțuliu și Codruț Mihalache, a învins cu 34-31 pe cea a LPS Vaslui, pe teren propriu, în etapa a patra a campionatului național, seria A, dar a ratat posibilitatea de a urca pe locul al patrulea, unul care, la sfârșitul returului, dă posibilitatea calificării la turneele semifinale. Pentru realizarea acestui lucru, handbaliștii din Roman aveau nevoie de o victorie la șapte goluri diferență pentru a devansa, măcar temporar, pe cei din Vaslui, la golaveraj. Conjunctura era una favorabilă pentru formația romașcană, dar o părere de ansamblu asupra situației din această grupă nu se poate face doar privind clasamentul.
Vasilica Hârțuliu punctează:
„În acest sezon nu avem ca obiectiv calificarea în turneele semifinale. Suntem conștienți de valoarea celorlalte echipe din grupă, de posibilitățile și de pretențiile acestora. În meciul cu Vasluiul am condus și cu zece goluri, cu un sfert de oră înainte de final. Băieții au început să se grăbească în execuții, au apărut greșeli și diferența s-a micșorat”. Lotul romașcan este format din 14 jucători, însă doar unii dintre ei au corespuns așteptărilor antrenorilor, după cum a precizat Vasilica Hârțuliu. Este vorba despre Cosmin Stroia, Mădălin Evu, Costel Muraru, Ștefan David, Vlad Buștan, Ovidiu Coman, Alexandru Pascaru.
Surprinzător, în aceeași etapă, CSȘ Bacău, fostă ocupantă a locului secund, a pierdut pe teren propriu cu LPS Suceava, 22-29.
„Vedetele din Divizia A au pierdut acest meci. Nu este permis ca, din 26 de acțiuni, pe poartă, să înscrii doar de 13 ori. Pentru mine, acest lucru se traduce prin indisciplină. De aceea am și introdus juniorii II în joc, la un moment dat. O să ne revenim”, a spus George Călin, antrenorul echipei băcăuane.
În celelalte două meciuri ale etapei, LPS Piatra Neamț a învins LPS Iași, iar LPS Botoșani a învins LPS Onești.
Clasament: 1: LPS Piatra Neamț (8 p), 2. LPS Suceava (6 p), 3. CSȘ Bacău (5 p), 4. LPS Vaslui (4 p), 5. LPS Roman (4 p), 6. LPS Iași (3 p), 6. LPS Botoșani, 7. LPS Onești.
Conform regulamentului campionatului, primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica la primul turneu semifinal.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol