Home

Șahiştii romaşcani, pe podium la Cupa „1 Decembrie” de la Paşcani

Trei şahişti romaşcani au participat la Cupa „1 Decembrie” de la Paşcani şi toţi s-au clasat pe podium, în urma celor şapte runde disputate în sistem elveţian. Bogdan Sava (foto) a fost declarat câştigător, cu 7 puncte din 7 posibile, urmat de Radu Buzenchi, cu 5,5 puncte, şi de Iulian Petcu, 5 puncte. Locul al patrulea a fost ocupat de şahistul Bogdan Crăciun, din comuna Horia, cu 4,5 puncte. Competiţia s-a desfăşurat la Biblioteca Municipală din Paşcani şi a fost organizată şi sponsorizată de Clubul Sportiv Municipal, prin secţia de şah.

„Au participat cam 70 de iubitori ai sportului minţii, pe trei secţiuni, marea lor majoritate fiind păşcăneni, dar fiind reprezentate şi municipiile Iaşi, Piatra Neamţ, Roman, precum şi comune din judeţele Iaşi şi Neamţ. Au lipsit la secţiunea de seniori multe nume grele din şahul păşcănean, participante la o competiţie de la Drobeta. E prima participare a şahiştilor Buzenchi şi Petcu la Paşcani, ba, chiar, în afara Romanului, după vreo 15 ani de absenţă din arena competiţională. E o excepţie binevenită participarea şi altor romaşcani la competiţii de şah din alte localităţi, în ultimii ani. Abia în ziua precedentă începerii competiţiei s-au decis să participe şi au făcut-o cu folos pentru comunitatea şahistă din Roman. Cea mai dificilă partidă am avut-o cu adolescentul Bogdan Crăciun, pe care am câştigat-o când mai aveam doar vreo zece secunde din timpul alocat”, a afirmat Bogdan Sava.

Romaşcanul nu este la prima victorie la o competiţie de şah în Paşcani, participând cu succes şi, în vara acestui an, la turneul „Zilele Paşcaniului”. Pentru Bogdan Crăciun, fost campion judeţean de juniori în Neamţ, participarea a fost mai degrabă dezamăgitoare, marcată de ratările în partidele cu Sava şi Petcu, unde a refuzat oferte de remiză care i-ar fi asigurat o clasare mai bună.

Articol nou
Articol mai vechi