Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis suspendarea, pentru 14 zile, a cursurilor a două clase de la Școala Calistrat Hogaș și Liceul Tehnologic ”Vasile Sav”. În contextul legislației cu privire la modul de desfășurare a procesului de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, s-a luat decizia suspendării cursurilor școlare care presupun prezența „față în față” – clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „Calistrat Hogaș” și clasa a IX-a C de Liceul Tehnologic „Vasile Sav”. Aceeași măsură s-a luat și în cazul altor clase din unități de învățământ din județ (Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamț – clasa a X-a A, grupele I și II; Școala Gimnazială „Elena Cuza” Piatra Neamț – clasa pregătitoare D; Școala Gimnazială „I.I. Mironescu” Tazlău – grupa mică învătământ preșcolar; Școala Profesională comuna Valea Ursului – clasa a XI-a; Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț – clasa a XII-a C; Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamț – clasa I A; Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamț – clasa I C; Școala Gimnazială Tămășeni – clasa pregătitoare).
Comentarii