Roman, Neamț
Căutare site

S-a redeschis oficial pentru public Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț

S-a redeschis oficial pentru public Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț

Joi, 15 mai, Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț a fost redeschis oficial, în prezența ministrului Culturii, Natalia-Elena Intotero, alături de autorități locale și județene. Clădirea monument istoric, cunoscută ca fostul Palat Administrativ, a fost reabilitată în cadrul proiectului „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra Neamț”, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în perioada 2019-2024.

Noua expoziție permanentă, extinsă pe 16 săli, redă într-o manieră modernă și documentată istoria locurilor din județul Neamț, din paleolitic până în zorii Evului Mediu. Printr-o combinație între artefacte, reconstrucții, tehnologie și narațiune științifică, expoziția oferă o experiență culturală și educațională de excepție.

„Vă felicit pe toți cei care ați contribuit la această lucrare: echipa muzeului, conducerea Complexului Muzeal, autoritățile locale și județene. Cu toții știm cât de limitată este capacitatea bugetului de stat. Cu atât mai mult trebuie apreciată atragerea fondurilor externe și buna lor utilizare pentru conservarea patrimoniului”, a transmis cu acest prilej Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii.
„În graba vieții de astăzi, trecem adesea pe lângă istorie fără să o vedem. Ceea ce fac muzeografii și cercetătorii istoriei este esențial: ne întorc cu fața către trecut și îl luminează, ne reamintesc reperele care ne definesc ca popor. Muzeul nu este doar un spațiu de expunere, ci o punte vie între generații”, a declarat Adrian Bourceanu, prefectul județului Neamț, care a adresat mulțumiri tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect și a felicitat conducerea Complexului Muzeal Național Neamț pentru efortul constant depus în gestionarea acestui demers.

Peste 88.000 de piese istorice și arheologice

Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, ctitorie a preotului arheolog Constantin Matasă, personalitate culturală marcantă a muzeologiei românești, este principala unitate a Complexului Muzeal Național Neamț, având de-a lungul timpului notabile realizări în domeniul cercetării istoriei, arată reprezentanții Complexului Muzeal Național Neamț.

Actul de naştere al acestei instituţii datează din 1934, funcționând în sediul Casei Naționale „Regina Maria” din Piatra Neamț. Din 1947, muzeul a trecut în proprietatea statului. Grație contribuției istoricului și muzeografului Iulian Antonescu, director al Muzeului Regional Bacău, instituția muzeală pietreană s-a mutat într-un nou sediu, în 1960, în edificiul construit de arhitectul Roger Bolomey în 1930, fosta reședință a Școlii nr. 1 de băieți „Lascăr Catargiu”. Astfel, după 1960, și-a schimbat denumirea, în Muzeul Arheologic Piatra Neamț, ca mai apoi, din 1970, grație diversificării colecției, să se numească Muzeul Judeţean de Istorie Piatra Neamţ, iar din 1978 Muzeul de Istorie Piatra Neamţ.

În contextul celebrării la nivel naţional a 2050 de ani de la constituirea statului dac condus de Burebista și organizarea Sărbătorii „Petrodava 2000”, s-a decis mutarea muzeului de istorie în clădirea ocupată de Primăria oraşului. Astfel, la 26 septembrie 1980, s-a deschis o nouă expoziţie permanentă în sediul fostului Palat Administrativ, monument istoric reprezentativ pentru stilul neoromânesc, construit între 1910-1912, după planurile arhitectului Ștefan Burcuș. Expus intervențiilor factorului politic, muzeul va fi reorganizat în 1990, ultima mare reamenajare, apreciată deopotrivă de public și specialiști, realizându-se în perioada 2007-2008.

„La 45 de ani de la deschiderea expoziției permanente în clădirea fostului Palat Administrativ, muzeul își redeschide porțile pentru public. Colecțiile Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra Neamț includ în momentul de față peste 88.000 de piese istorice și arheologice. Printre acestea se evidențiază artefactele neo-eneolitice, alături de colecția de numismatică care are în componență aproape 14.000 de monede, majoritatea aparținând perioadei daco-romane.

Reunind bunuri culturale de valoare ştiinţifică excepţională, noul concept expozițional pune accent pe rolul muzeului în modelarea viziunii publicului asupra trecutului. Prin intermediul unui design expozițional atractiv, noua expoziție permanentă a Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra Neamț oferă un periplu prin mii de ani de istorie, punând în valoare artefacte lăsate în urmă de comunitățile umane care au locuit odinioară în zonă. Informația și materialele arheologice expuse evidențiază schimbările comportamentale care au avut loc de la apariția primilor vânători pe Valea Bistriței în Paleolitic până la începutul Evului mediu. Prin reconstituiri, ilustrație istorică și reenactment, vizitatorul intră în contact cu civilizații apuse, ale căror istorii sunt mereu supuse reinterpretării”
, au mai transmis cu acest prilej reprezentanții Complexului Muzeal Național Neamț.

 

Foto: Prefectura Neamț, Complexul Muzeal Național Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.