HomeActualitateRoman

S-a deschis ştrandul

Zeci de romaşcani s-au adunat sâmbătă, la prânz, în ştrandul din Roman, pentru a participa la deschiderea Complexului de agrement Moldova. Romaşcanii au vrut să profite vremea bună, dar şi de faptul că nimeni nu a perceput taxă pentru intrarea la obiective. Oamenii au admirat investiţia de aproximativ 2,5 milioane de euro. Cei mai mulţi au aşteptat, nerăbdători, ca autorităţile locale şi constructorii să încheie turul de vizitare pentru a încerca apa din bazine. Primul care a plonjat în apă, în bazinul olimpic, a fost Costin, un tânăr care nu a mai avut răbdare ca obişnuitul TeDeum de mulţumire şi binecuvântare, oficiat de preoţi, să aibă loc.

„Vreau să mulţumesc Consiliului Local că a votat şi a susţinut acest proiect, romaşcanilor care, prin taxele şi impozitele plătite, au ajutat la realizarea obiectivului, constructorilor care au înţeles atunci când nu am putut să plătim aşa cum ne-am fi dorit şi, nu în ultimul rând, aparatului tehnic din Primăria Roman, care a muncit foarte mult pentru realizarea acestui complex”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Zona bazinelor – pentru copii, începători şi cel care are dimensiuni olimpice şi, în consecinţă, poate fi locul desfăşurării unor competiţii – este realizată şi plătită în totalitate. Și zona de picnic este gata, dar mai sunt de amenajat câteva fântâni arteziene şi un spaţiu pentru iubitorii de role. Cei care sunt împătimiţi ai sportului alb mai trebuie să mai aştepte câteva zile pentru trasarea terenului.

Comentarii

WORDPRESS: 0