Drumul național DN 15D Roman – Piatra Neamț a fost deschis circulației rutiere miercuri dimineață, la ora 7.00.
Cu o zi înainte, fusese deschis circulației tronsonul Roman – Crăiești, spre Vaslui. În județ, acum se circulă pe toate drumurile naționale fără probleme.
Doar pe DN2 (E85), între Roman și Bacău, Poliția Rutieră a impus o restricție de circulație pentru autovehiculele care au o masă mai mare de 7,5 tone.
Drumul național DN 15D a fost închis circulației rutiere, pentru toate categoriile de autovehicule, duminică la ora 15.30, din cauza ninsorii abundente și a viscolului care au caracterizat sfîrșitul săptămînii trecute.
Șoferii care vor circula pe traseul Roman – Piatra Neamț sînt sfătuiți de autorități să conducă atent, deorece utilajele de deszăpezire ale Secției de Drumuri Naționale Piatra Neamț încă lucrează pe anumite porțiuni.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol