Roman, Neamț
Căutare site

Rugăciuni la Catedrală pentru victimele din „Colectiv” şi din atentatele din Franța

catedrala 2La Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a fost săvârşită miercuri, 18 noiembrie, Taina Sfântului Maslu pentru cei aflaţi în suferinţă. Slujba a fost oficiată de ÎPS Ioachim, arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, împreună cu preot Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman, preoţii consilieri şi inspectori de la Centrul Eparhial Roman şi preoţii din Protopopiatul Roman.

După slujbă, ierarhul a rostit rugăciuni speciale pentru bolnavii aflaţi pe paturile spitalelor, pentru oamenii aflaţi în suferinţă şi pentru victimele accidentului de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti.

catedrala 3La finalul slujbei, arhiepiscopul a adresat un cuvânt de învăţătură, vorbind celor prezenţi despre motivaţia organizării unor astfel de slujbe speciale în perioada postului Crăciunului. „Am chemat, în seara aceasta, la rugăciune, pe cei care au dorit să fie alături de noi, să se roage pentru cei care sunt în spitale şi în grea suferinţă”, a spus ierarhul.

ÎPS Ioachim a vorbit celor prezenţi despre evenimentele petrecute în societatea românească.

„În ultimul timp, în societatea românească au avut loc schimbări majore. Ceea ce m-a impresionat a fost nu atât entuziasmul tinerilor, deoarece acesta ne animă şi pe noi, cei care suntem vârstnici. M-a frapat faptul că din gurile lor se auzea parcă ceva străin şi am meditat la cuvintele Domnului Iisus Hristos care spune: «Nu ştiţi ce cereţi!» Analizând agitaţia şi tulburarea ce au animat mulţimea, mi-am amintit de Moise care, pe Muntele Sinai fiind, înainte de a se întâlni cu Dumnezeu, l-a căutat în fenomenele dezlănţuite ale naturii, dar nu l-a întâlnit, deoarece El nu se descoperă decât în adierea de vânt, în liniştea sau mişcarea Duhului Sfânt”, a spus ÎPS Ioachim.

Ierarhul s-a referit în cuvântul său şi la atentatele teroriste din Franţa. A făcut apel la solidaritate faţă de cei în suferinţă, precizând faptul că cel care ne ocroteşte este Dumnezeu.

„Am arborat în biserică steagurile României şi Franţei, deoarece trebuie să fim solidari cu cei care suferă”, a spus arhiepiscopul.

ÎPS Ioachim le-a spus celor prezenţi că singurele arme ale creştinului împotriva răului lumii acesteia sunt crucea şi rugăciunea.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.