În aceste zile, romașcanii cu drept de vot pot verifica înscrierea datelor acestora în listele electorale permanente, la sediul Primăriei Roman.
Conform prevederilor Hotărîrii de Guvern 720/2000 privind listele electorale permanente, cetățenii cu drept de vot au dreptul să verifice înscrierile făcute în listele electorale permanente ce le sînt puse la dispoziție, spre consultare, de primării, după primirea lor de la serviciile de evidență informatizată a persoanei.
Listele electorale permanente pot fi verificate de persoanele interesate la biroul aparatului permanent al Consiliului Local, situat la etajul I al Primăriei, zilnic, între orele 9-16. Întîmpinările împotriva omisiunilor, a înscrierilor greșite și a oricăror erori din liste se fac în scris către primar, acesta urmînd să se pronunțe în scris pe tema întîmpinării primite în termen de cel mult trei zile de la înregistrarea ei. Erorile pot fi raportate inclusiv de membrii familiei cetățeanului cu drept de vot înscris în listă.
Actualizarea listelor electorale permanente se realizează de către primar, alături de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, iar orice modificare din listele electorale permanente trebuie comunicată Judecătoriei de către edil.
O astfel de actualizare a listelor electorale este necesară, avînd în vedere că, în unele cazuri, persoane aflate pe lista electorală permanentă nu mai sînt domiciliate în România sau au decedat.
Comentarii
Vreau sa verific si daca va vota cineva in locul meu. Daca da, atunci e frauda.
Nu e mai usor sa mergi la vot, in loc sa verifici dupa ?