La activitatea asociației francofone au participat profesori de limba franceză, elevi și romașcani care îndrăgesc cultura și civilizația franceză.
Membrii Asociației Francofone din Roman au sărbătorit vineri, 12 iulie, în avans cu două zile, ziua națională a Franței. La această activitate au participat profesori de limba franceză, elevi care îndrăgesc cultura și civilizația franceză, precum și alți membri ai Asociației. Activitatea a fost coordonată de profesorii Cristina-Mihaela Tărâță, de la Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza”, Roxana Guțoi, de la Colegiul Tehnic ”Danubiana” din Roman, Dan Bliderișanu, Ioan Munteanu, trezorierul Asociației Francofone din Roman. Deși elevii sunt în vacanță, câțiva s-au alăturat acțiunii profesorilor de franceză: Ioana Zaharia (Colegiul Național ”Roman-Vodă”), Bianca Burcă ( Colegiul Tehnic ”Petru Poni”), Andrei Rachieru, Diana Galiță și Alin Panaite (Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza”).
”Activitatea a debutat cu ascultarea și fredonarea imnului național al Franței, a continuat cu lectura mesajului secretarului general al Organizației Internaționale a Francofoniei, urmată de o dezbatere pe tema «Franța de ieri și de azi». S-a discutat despre semnificația zilei de 14 iulie, modul în care se celebrează ziua națională în Franța și despre relațiile de înfrățire pe care le-a avut și le are România cu Franța, respectiv înfrățirea dintre Roman și orașul Luneville. Totodată au fost evidențiate activitățile pe care Asociația Francofonă din Roman le-a desfășurat de-a lungul timpului cu diverse ocazii: Ziua internațională a Francofoniei (20 martie), Ziua Copilului, sărbatoarea Crăciunului, comemorarea marelui poet Mihai Eminescu”, a precizat profesoara Cristina-Mihaela Tărâță.
Profesorul Bliderișanu a descris modul în care este marcată ziua națională în Franța, oferind celor prezenți fotografii din arhiva personală.
Întâlnirea a cuprins și o expoziție de carte franceză, CD-uri și discuri cu muzică franceză veche și contemporană, enciclopedii de artă ale marilor artiști francezi. ”Profesorii au prezentat cărțile, muzica și cântăreții francezi preferați, precum și experiențele personale trăite în Franța în vizite realizate cu diverse ocazii”, a spus profesoara Tărâță.
Manifestarea s-a încheiat cu o invitație adresată celor care îndrăgesc limba franceză, cultura și civilizația Franței, să vină să se alăture Cercului ”Prietenii francofoniei” din cadrul Asociației Francofone de la Primăria Roman, care își va desfășura activitatea în fiecare joi și vineri, de la orele 18.00. ”Trebuie să-i atragem pe copii spre limba franceză prin diversificarea orelor. Pentru noi, românii, limba franceză ocupă un loc principal, chiar dacă engleza a reușit să câștige teren”, a spus profesoara Roxana Guțoi.










Ca să te alături la ora asta la ceea ce a mai rămas din gruparea francofonă locală trebuie să te cheme, probabil, Turtă sau… Gogoaşă ca să cadrezi cu nivelul! Să fim serioşi: e mai mult decît nimic, însă contrastează flagrant cu atmosfera de pe vremea, da, a Prof. Iulian Tătaru, cînd în capul mesei stătea ataşatul cultural al Ambasadei Franţei, Nuşa Chiriac, soţii Dobra, Prof. Adrian Sescu şi alţi grei ai acestei mişcări, pentru cei care nu cunosc, a doua ca amploare în Moldova, după Iaşi, fireşte… Iar ca să închei în tonul cuvenit, nu am decît a spune: ou sont les neiges d’antan !!!?