Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizaţi miercuri, 3 august, în jurul orei 19.00, de către o femeie de 46 de ani, din Roman, cu privire la faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecţie. Conform IPJ Neamț, din cercetări efectuate până în prezent a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul în cauză, în vârstă de 44 de ani, ar fi pătruns în locuința soției sale, având o atitudine conflictuală, încălcând în acest fel ordinul de protecție emis împotriva sa de Judecătoria Roman.
„În baza probatoriului administrat, la data de 4 august, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție. Astăzi, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Comentarii